Pe 7 octombrie va intra în cinematografe „Două lozuri”, noul film al regizorului Paul Negoescu, o comedie din a cărei distribuție fac parte Alexandru Papadopol, Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Andi Vasluianu. Am stat de vorbă cu Dragoș Bucur, despre rolul său din acest film.
Ce personaj interpretezi în film şi câteva cuvinte despre el…
Mă cheamă Sile şi stau între golani (râde). Sunt parior înrăit, coleric, cu suflet mare şi gură mai mare. Cred în prietenie şi în zeiţa Fortuna.
Cel mai comic moment de la filmări a fost…
Am râs non-stop, la fiecare glumă improvizată, de fiecare dată când îi vedeam pe colegi (au nişte apariţii deosebite), la fiecare nouă idee a lui Paul.
Cel mai dificil moment de la filmări a fost…
Este dificil să faci filme independente, este dificil pentru producător, pentru regizor, pentru actori, pentru întreaga echipă, dar este „dificil” într-un mod plăcut şi asumat. Este dificil şi plăcut în acelaşi timp să filmezi „pe furate” pe străzi, să mănânci pe fugă sau să te cerţi cu trecătorii deranjaţi de echipament şi echipă.
Cum ai lucrat cu regizorul Paul Negoescu?
Mă ştiu cu Paul de ceva timp şi am colaborat cu el atât ca actor, cât şi ca producător. Paul este un regizor creativ şi relaxat, iar eu apreciez enorm aceste două lucuri.
Caracterizează-ţi, pe scurt, ceilalţi trei colegi de platou.
Dorian – artist confuz şi amuzant
Papadopol – artist relaxat şi stresant
Vasluianu – artist încrezător şi combatant
Unde ai văzut prima dată versiunea finală a filmului „Două lozuri” şi cum te-ai simţit?
Am văzut Două lozuri în studioul de montaj împreună cu colegii, regizorul, DOP-ul şi Dana (soţia mea). După vizionare m-am gândit că este un film care are şanse mari să devină un succes şi m-am simţit vesel şi mândru!
Trei motive pentru care cititoarele Unica ar trebui să meargă la cinema la acest film
Să râdă, să se bucure şi să plece cu o stare de bine din sala de cinema.
Care e cea mai mare provocare atunci când joci într-un film independent?
Onorariul (râde).
Care este prima ta amintire legată de o maşină?
Prima mea maşină a fost o rabla din 1975, pe care ajunsesem să o desfac bucăţi. Bordul era în beciul blocului, ambreiajul era un cablu tras pe geam, ventilatorul pornea cu întrerupător…
Momentul preferat dintr-o piesă de Caragiale? Ai trăit vreodată în realitate un moment „a la Caragiale”?
Trăim în lumea lui Caragiale, de la primarul eliberat temporar din puşcărie pentru a îşi depune jurământul şi politicienii care înjură în direct jurnaliştii până la dramoletele ce se desfăşoară zilnic în emisiunile tv.
Care este clişeul despre filmul românesc care te enervează cel mai tare?
Ciorba!
Regizorii români care ţi-au marcat cariera sunt…
Naum, Puiu, Muntean şi Porumboiu
Trei comedii preferate pe care le-ai urmări oricând…
Poate unii nu le consideră comedii, dar… Pulp Fiction, Kraftidioten, Hasta la vista.
În ce film celebru ţi-ar plăcea să joci alături de Andi, Dorian și Alexandru?
Aş vrea să joc cu ei în The walking dead. Ei să fie trei zombie pe care eu să îi alerg cu maceta!
Ce compromis nu ai face niciodată atunci când vine vorba de meseria ta?
Se schimbă în timp compromisurile pe care eşti dispus să le faci. Sau nu…
Completează următoarele propoziţii:
Cel mai des mă enervează… şoferii care parchează pe trecerile de pietoni şi pe locurile rezervate persoanelor cu handicap.
Dimineaţa îmi place să… beau cafeaua în curte cu Dana.
N-aş renunţa niciodată la… familie.
Prima dată la o femeie observ… ochii.
Dacă aş avea o baghetă magică, aş… face multe!
Citește continuarea interviului în revista Unica de octombrie, din 24 septembrie la chioșcurile de presă!