Fericirea și absurdul sunt doi copii ai aceluiași părinte, credea existențialistul Albert Camus. Cu mai bine de 2000 de ani înaintea gânditorului francez însă, Epicur era de părere că această stare are un resort intern, iar lucrurile externe care ne influențează gândirea o alterează. Între acestea, sunt două fraze care nu ne ajută să atingem starea perfecțiunii: teama de pedepsele divinității și moartea.
Deși majoritatea tratatelor și operelor filosofului grec născut la Samos, în 341 î.Hr. asupra fericirii s-au pierdut cu timpul, ideea care stătea la baza majorității teoriilor sale a fost evidențiată în scrisoarea către Meneceu. În această scriere Epicur susține, de altfel, o idee care le-a aparținut lui Platon și Aristotel, anume că oamenii văd fericirea ca pe un scop în sine, iar lucrurile pe care ni le dorim sunt, de fapt, mijloace prin care atingem fericirea.
Ce este fericirea, după Epicur?
Epicur, adept al cultului plăcerii (hedonismul, care era considerat un curent al frivolității în Grecia Antică), și-a bazat definiția fericirii pe teoria lui Aristip din Cirene, unul dintre discipolii lui Socrate.
”Plăcerea este binele nostru primar. Este punctul de început al oricărei alegeri pe care o facem și a oricărei aversiuni”, credea Epicur, care susținea că sănătatea și lipsa tulburărilor psihice.
De aceea, noi suntem singurele obstacole în calea propriei fericiri.
Așadar, din punctul de vedere al filosofului grec, există în gândirea umană două convingeri care ne fac viețile mizerabile.
Credința că vom fi pedepsiți de divinitate pentru acțiunile noastre îndoielnice.
Moartea este ceva de care ne temem.
Ambele credințe produc teamă și anxietate și sunt bazate pe ficțiune, mai spunea gânditorul. De ce? Zeii (divinitatea) sunt perfecți și, drept urmare, nu sunt preocupați de problemele oamenilor, așa că nu avem de ce să ne temem de ei.
În vreme ce moartea, odată ce vine, nu ne va mai produce nici un fel de durere. În concluzie, a-ți face griji în privința morții nu are un fundament real. Și asta pentru că, potrivit lui Epicur, în momentul morții, atomii sufletului sunt dispersați, se dizolvă în Univers, moment care coincide cu sfârșitul oricărei senzații. ”Moartea nu are nici o însemnătate pentru vii, pentru că aceștia trăiesc, dar nu are însemnătate nici pentru morți, pentru că aceștia sunt morți”, spunea Epicur.
Stările anxioase care ne aduc nefericirea se pot combate cu amintiri ale momentelor plăcute și cu promisiune față de tine că urmează altele la fel de plăcute.
Tot el îndeamnă la obținerea fericirii prin ataraxie, acea stare de liniște interioară perfectă, fără frământări legate de posesiunile materiale, pe care le consideră dorințe nenecesare.