Cea de-a 13-a ediţie a Zilei mondiale fără pantaloni, un eveniment insolit lansat la New York în 2002, s-a bucurat de un succes enorm în zeci de oraşe.
Aproximativ 60 de oraşe importante din lume au participat la evenimentul „No Pants Subway Ride”, creat cu scopul de a aduce „puţină nebunie” în viaţa de zi cu zi a locuitorilor din acele metropole.
Condiţiile de participare? „Să fiţi dispuşi să circulaţi cu metroul fără pantaloni şi să fiţi capabili să vă păstraţi un aer serios în timp ce faceţi acest lucru”, afirmau organizatorii evenimentului parizian pe pagina lor de Facebook.
Costume şi uniforme, dar şi biciclete, rucsacuri şi serviete vor fi purtate de participanţi, pentru a amplifica decalajul de imagine şi pentru a pune în valoare partea corpului situată sub nivelul taliei.
Participanţii nu trebuie sub niciun pretext să vorbească, ci dimpotrivă, să îşi vadă în continuare de ocupaţiile lor obişnuite în metrou (lectura ziarului, jocuri pe tabletă, tricotat, etc.).