Zile libere în 2021. Calendar sărbători legale și sărbători religioase în 2021

.

Află câte vor fi zile libere în 2021 din totalul zilelor de sărbătoare. Cine beneficiază de zile libere în 2021 și ce sărbători mari sunt în fiecare lună.

Românii vor beneficia de 15 zile libere în 2021, dar numai 7 dintre ele sunt sărbători legale care pică în timpul săptămânii. Celelalte 8 zile libere la care avem dreptul prin lege vor fi sâmbăta și duminica. Iată calendarul cu zile libere în 2021, cu sărbători religioase și sărbători legale din fiecare lună.

Zile libere în 2021. În ce zile vom avea liber de la muncă

Românii au numai 15 zile libere pe an, spre deosebire de alte state europene unde se acordă mai mult de 17 sau 18 zile libere, precum în Belgia sau în Cipru. Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, România este restantă la acest capitol și trebuie să crească numărul de sărbători legale. Dar, în fiecare an, o parte dintre zilele libere stabilite prin lege vor pica în weekend, sâmbăta sau duminica.

1 ianuarie, vineri – Anul Nou

2 ianuarie, sâmbătă – a doua zi de Anul Nou

24 ianuarie, duminică – Ziua Principatelor Române (Mica Unire)

30 aprilie, vineri – Vinerea mare

1 mai, sâmbătă – Ziua Muncii

2 mai, duminică – Paștele ortodox din 2021

3 mai, luni – a doua zi de Paște

1 iunie, marți – Ziua Copilului

20 iunie, duminică – Rusaliile

21 iunie, luni – a doua zi de Rusalii

15 august, duminică – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie, marți – Sfântul Andrei

1 decembrie, miercuri – Ziua Națională a României

25 decembrie, sâmbătă – Crăciunul

26 decembrie, duminică – a doua zi de Crăciun

Sărbători creștine și zile libere în 2021, luna ianuarie

1 ianuarie, vineri – Anul Nou, zi liberă

2 ianuarie, sâmbătă – a doua zi de Anul Nou

6 ianuarie, miercuri – Botezul Domnului, Boboteaza

24 ianuarie, duminică – Ziua Principatelor Române (Mica Unire)

30 ianuarie, sâmbătă – Sf. Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur

Sărbători creștine în 2021, luna februarie

2 februarie, marți – Întâmpinarea Domnului

Sărbători creștine în 2021, luna martie

25 martie, joi – Buna Vestire, Blagoveștenia

Sărbători creștine și zile libere în 2021, luna aprilie

23 aprilie, vineri – Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

25 aprilie, duminică – Floriile, Intrarea Domnului în Ierusalim

30 aprilie, vineri – Vinerea mare, zi liberă

Sărbători creștine și zile libere în 2021, luna mai

1 mai, sâmbătă – Ziua Muncii

2 mai, duminică – Paștele ortodox din 2021

3 mai, luni – a doua zi de Paște, zi liberă

4 mai, marți – a treia zi de Paște

7 mai, vineri – Izvorul Tămăduirii

21 mai, vineri – Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sărbători creștine și zile libere în 2021, luna iunie

1 iunie, marți – Ziua Copilului, zi liberă

10 iunie, joi – Înălțarea Domnului

20 iunie, duminică – Rusaliile, Pogorârea Sfântului Duh

21 iunie, luni – a doua zi de Rusalii, zi liberă

24 iunie, joi – Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Sânzienele

29 iunie, marți – Sf. Apostoli Petru și Pavel

Sărbători creștine în 2021, luna iulie

20 iulie, marți – Sf. Prooroc Ilie

Sărbători creștine în 2021, luna august

6 august, vineri – Schimbarea la Față

15 august, duminică – Adormirea Maicii Domnului, Sf. Maria Mare

29 august, duminică – Tăierea capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

Sărbători creștine în 2021, luna septembrie

8 septembrie, miercuri – Nașterea Maicii Domnului, Sf. Maria Mică

14 septembrie, marți – Înălțarea Sfintei Cruci

Sărbători creștine în 2021, luna octombrie

1 octombrie, vineri – Acoperământul Maicii Domnului

14 octombrie, joi – Sf. Cuvioasa Parascheva de la Iași

26 octombrie, marți – Sf. Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

27 octombrie, miercuri – Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor

Sărbători creștine și zile libere, luna noiembrie

8 noiembrie, luni – Sf. Arhangheli Mihail și Gavril

21 noiembrie, duminică – Intrarea Maicii Domnului în biserică

30 noiembrie, marți – Sfântul Andrei, zi liberă

Sărbători creștine și zile libere în 2021, luna decembrie

1 decembrie, miercuri – Ziua Națională a României, zi liberă

6 decembrie, luni – Sf. Ierarh Nicolae

25 decembrie, sâmbătă – Crăciunul, Nașterea Domnului

26 decembrie, duminică – a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului

27 decembrie – Sf. Apostol Ștefan, a treia zi de Crăciun

Ce angajați beneficiază de zilele libere plătite

Toți angajații trebuie să beneficieze de zilele libere stabilite prin lege. În anumite sectoare de activitate, acolo unde munca și serviciile nu pot fi întrerupte, angajații care lucrează în zilele libere legale pot fi compensați cu alte zile libere, la cerere, în următoarele 30 de zile calendaristice.

În cazul în care nu se pot acorda zilele libere, angajații beneficiază de un spor la salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu respectă legea privind zilele libere legale riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

Zile libere pentru părinți, când școlile sunt închise

Părinții care au copii la grădiniță și la școală pot beneficia de zile libere în 2021 în condițiile în care unitățile de învățământ se închid din cauza pandemiei de coronavirus sau a condițiilor meteo severe.

Zilele libere se acordă doar unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor acasă

în următoarele condiții, stabilite prin Legea 19/2020:

– dacă au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși la școală sau la grădiniță;

– dacă au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani, înscriși la o unitate de învățământ;

– dacă locul de muncă nu permite munca la domiciliu.

Vezi și:

Ultima modificare noiembrie 4, 2021 2:11 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale