Vremea continuă să fie instabilă în mare parte a teritoriului, iar temperaturile se mențin destul de ridicate. Așa cum deja ne-am obișnuit, ANM a emis avertizări de ploi și descărcări electrice și pentru zilele următoare.
Vremea capricioasă a pus stăpânire pe România în ultima vreme și se pare că nici zilele viitoare nu vom avea parte de vreme frumoasă. ANM a emis alte avertizări ce includ și zona Capitalei. Instabilitatea atmosferică se va menține în mai toate zonele țării, unde se vor semnala ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și chiar căderi de grindină.
Miercuri, 5 iunie, manifestări ale vremii instabile vor fi mai pronunțate în sud-vestul, vestul și nordul teritoriului, dar și în zonele montane și submontane. În restul regiunilor, aceste fenomene se vor semnala pe arii restrânse și la cote mai reduse. Maximele vor fi cuprinse între 20 și 26 de grade, iar minimele între 8 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în zona litoralului.
Vremea ANM în București
În București, miercuri vremea se va menține caracterul instabil al vremii, dar la cote mai reduse. Vor fi intervale cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și seara. Temperatura maximă
va avea o medie de 24 – 25 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorilor de 14 – 15 grade.
Joi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara, când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27 – 28 de grade, iar cea minimă de 14 – 16 grade, conform ANM.
În următoarele zile, vremea la munte va continua să fie instabilă, mai ales în cursul după-amiezelor și al serilor, când cerul va temporar noros şi se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor fi local însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în cursul averselor. Se va semnala temporar ceaţă.