Vremea 31 octombrie 2018. Temperaturi de vară și cer senin

.
Vremea 31 octombrie 2018 va fi în continuare frumoasă, cu temperaturi ridicate, ca într-o zi de vară.

Media temperaturilor maxime rămâne și miercuri peste normalul acestei perioade, anunță meteorologii. Ne putem bucura de valori termice cuprinse între 20 și 24 de grade și cer senin toată ziua. Iată cum va fi vremea 31 octombrie în toate regiunile țării conform ANM.

Vremea 30 octombrie 2018 în țară

În Maramureș, vremea se va menține în continuare caldă, dar mercurul din termometre va scădea cu aproximativ două grade. Temperaturilor maxime se vor încadra între 20 și 22 de grade. Și noaptea va fi mai cald decât normalul sfârșitului de octombrie, cu temperaturi cuprinse între 6 și 10 grade.

În Transilvania, starea vremii va fi una deosebit de frumoasă, cu maxime ce vor varia între 21 și 24 grade. Minimele se vor încadra între 4 și 12 grade.

În Crișana, temperaturile maxime se vor situa peste media acestei perioade, cu variații între 20 și 24 grade. Temperaturile minime nu vor scădea sub 9 grade Celsius.

Vremea în Banat va fi mult mai caldă decât normalul acestei perioade, cu temperaturi maxime ce vor varia între 21 și 25 grade, și minime ce se vor încadra între 10 și 15 grade.

În Oltenia se așteaptă o zi extrem de călduroasă, cu maxime ce pot atinge valoarea de 27 de grade Celsius. Noaptea, temperaturile vor scădea la valori cuprinse între 8 – 14 grade.

Și în Muntenia prognoza meteo aduce vești bune. O zi cu soare și maxime ce ating valori de 21 – 26 de grade. Media temperaturilor minime este cuprinsă între 8 și 13 grade.

În Dobrogea se vor înregistra temperaturi maxime de până la 23 de grade, iar valorile minime se vor situa între 11 și 15 grade. Doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță.

În Moldova, ultimele zile ale lunii octombrie aduc temperaturi extrem de ridicate. Media temperaturilor maxime variază între 18 și 24 de grade, iar temperaturile minime se vor încadra între 11 și 14 grade, mai ridicate decât marți.

Vremea 30 octombrie 2018 în București

Vremea în București ne îndeamnă la plimbări ca într-o zi de vară. Cerul va fi senin pe întreg parcursul zilei, cu temperaturi maxime ce vor atinge 27 de grade Celsius. Vântul va sufla slab și șansele de ploaie sunt minime. Noaptea, temperaturile vor scădea până la 11 grade.

Vremea 30 octombrie 2018 la munte

Vremea cu mult soare și la munte. Vântul va sufla slab și nu sunt prea mari șanse de precipitați. Doar spre seară se vor ivi câțiva nori pe cer. La Bușteni, temperaturile maxime se vor încadra în jurul valorii de 22 de grade Celsius și vor scădea până la 6 grade pe timp de noapte. La Azuga, maximele nu vor depăși 21 de grade, dar cerul va fi senin chiar și pe timp de noapte, când se vor înregistra 6 grade. Cer mai mult senin va fi și la Predeal, unde temperaturile maxime vor atinge 21 de grade, iar minimele 6 grade.

Citește și:

Adele, cea mai bogată artistă din Marea Britanie, chiar dacă s-a retras din activitate pentru o perioadă

România are un sistem de alertare premiat la nivel european. De ce nu este folosit în caz de cutremur

Sursă foto: shutterstock.com

 

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton