Vremea 11 ianuarie. Cum ne va afecta ciclonul care ajunge în România

.
Vremea 11 ianuarie vine cu vești proaste pentru majoritatea regiunilor țării. Un ciclon care aduce ninsori va ajunge în România, iar în weekend vom avea parte de "ninsoarea românească". 

ANM a emis noi avertizări de vreme rea în următoarea perioadă. Un ciclon ce vine dinspre Marea Mediteraneană va aduce ninsoare mai ales în partea de est şi sud-est a țării. Pentru că va fi influențat de umiditatea din Marea Neagră, zăpada va fi apoasă în sud, iar în zona Dobrogei va ploua, facilitând depunerea de polei, conform Digi24.

În weekend va reveni ciclonul din nordul Europei, care va aduce temperaturi mai scăzute, mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică. Valorile termice vor fi departe de minimele absolute, acesta fiind un fenomen diferit de cel din Europa Centrală, pe care specialiștii îl numesc „ninsoarea românească”.

Vremea 11 ianuarie în țară

Veștile rele nu se opresc aici. Pentru următoarele zile, ANM a emis un cod galben de viscol și depunere consistentă de zăpadă în județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași. Vântul va sufla în rafale de 60…65 km/h, viscolind zăpada, motiv pentru care vizibilitatea va fi redusă. 

În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei se vor semnala ninsori moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea și în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte ce vor favoriza depunerea de polei.

Vântul va avea intensificări în estul teritoriului, în zonele montane înalte și temporar în sudul Olteniei, cu rafale ce pot ajunge în medie la 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. 

Temperaturile scad din nou și pe timp de noapte se apropie de pragul de ger în majoritatea regiunilor.

În Maramureș vremea va fi închisă, vor fi condiții de ninsoare slabă și se vor înregistra -4/-1 grad pe timp de zi. Noaptea, valorile termice vor coborî până spre -10/-8 grade Celsius.

În Crișana va ninge, de asemenea, iar maximele vor atinge cel mult -2 grade. Regimul termic nocturn se va stabili în jurul valorilor de -9/-6 grade.

În Banat, valorile termice diurne vor varia între -4/-o grade, iar cele nocturne între -10/-5 grade. Și aici sunt condiții de ninsori slabe.

În Oltenia vremea va fi mohorâtă, dar nu sunt semnalate condiții de ninsoare. Temperatura maximă va avea în medie -2/2 grade, iar cea minimă va coborî până spre -12 grade.

În Muntenia va ninge în cursul zilei de vineri, iar maxima va avea valori de -2/3 grade. În cursul nopții, temperaturile vor scădea până la -9/-5 grade.

În Dobrogea, cerul va fi variabil, cu șanse mari de precipitații sub formă de ninsoare. Maxima se va situa în jurul valorilor de -2/4 grade Celsius, iar minima va coborî până la -8/-4 grade.

Va ninge și în Moldova, iar stratul de zăpadă ar putea ajunge la 20 cm. Temperaturi de -7/-1 grad sunt anunțate pe timp de zi, iar noaptea acestea vor scădea mult sub pragul de ger, -17/-8 grade.

În Transilvania, temperaturile sunt, de asemenea, scăzute. Maxima se va înregistra în jurul valorilor de -5/-1 grad, iar minima va avea în medie -11/-6 grade Celsius.

Vremea 11 ianuarie în București

Vremea 11 ianuarie va fi în general închisă în București. Meteorologii anunță condiții de ninsoare, mai ales pe parcursul nopții. Stratul de zăpadă care se va depune va avea 12 – 16 cm grosime. Vântul va sufla slab până la moderat și va atinge rafale de 30…40 km/h în cursul serii și primele ore ale nopții. Maxima se va încadra în jurul valorii de 0 grade, iar noaptea va coborî până spre -4/-1 grad Celsius.

Vremea 11 ianuarie la munte

La munte, vremea va fi în general rece. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între -8 și -4 grade, iar cea a minimelor între -12/-8 grade. Temporar vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, dar pe arii mai extinse în perioada 11 – 15 ianuarie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton