Victoria’s Secret a angajat în premieră o femeie transgender

.

Într-o premieră mondială, Victorias Secret a angajat o femeie transgender. Este vorba despre tânăra Valentina Sampaio, care are 22 de ani și este model și actriță.

Sampaio urmează sî apară în campania Pink a companiei, potrivit spuselor agentului ei, Erio Zanon. „Bineînțeles că este foarte bucuroasă și speră să continue să doboare bariere și să facă un pas către mai multă inclusivitate și reprezentare pentru toată lumea”, a explicat Zanon pentru Entertainment Tonight.

Înainte de confirmarea oficială, Sampaio a distribuit o poză și un videoclip cu ea din timpul unei ședințe foto Victorias Secret, moment în care a început să fie felicitată.

Nu este prima oară când modelul face istorie. Sampaio a fost, de asemenea, prima femeie transgender care a apărut pe coperta revistei Vogue – este vorba despre numărul din martie 2017 a revistei Vogue Paris.

Decizia Victorias Secret este oarecum neașteptată, din moment ce ofițerul șef de marketing al companiei, Ed Rezek, a făcut în 2018 mai multe remarci negative cu privire la modelele plus-size și cele transgender. „Am încercat să facem un show TV special pentru modelele plus-size… nimeni nu a fost interesat de el și nici nu este”, a zis el. Mai apoi, când a fost întrebat de modelele transgender, a spus că nu i se pare o idee bună, pentru că spectacolele sunt, la urma urmei, o fantezie.

După cum era de așteptat, răspunsurile lui Rezek au înfuriat multă lume, dar cu toate acestea, el a rămas angajat la Victorias Secret. Se pare însă că strategia companiei s-a schimbat în ultimul an – poate că la anul vom vedea chiar și un model Victorias Secret plus-size.

    
Vedete din Romania Vedete internationale