Vânătoarea de vrăjitoare

.

În comunităţile sărace din Africa, femeile bătrâne sunt ţapi ispăşitori pentru toate relele care afectează alte familii. Acuzate de vrăjitorie, ele sunt atacate şi mutilate fără milă.

În anii 90, Magdale, o femeie de aproape 80 de ani din Africa a fost atacată de un bărbat care a intrat în casa ei, încercând să o ucidă. A auzit un zgomot din altă cameră, apoi s-a trezit cu o lumină puternică în faţă. „Deodată am simţit o durere puternică şi mi-am dat seama că îmi tăiase mâna dreaptă. A căzut pe jos”, a povestit Magdale, în 2002, pentru BBC.

Fiica ei era în camera alăturată şi a auzit totul, dar nu a putut să o ajute, de frică. Imediat a fost lovită din nou şi şi-a pierdut şi cealalta mână. Apoi au urmat loviturile la cap. Nu ştie cum a supravieţuit.

O altă bătrână a trecut prin aceeaşi situaţie în anii 80. „Dormeam în casa mea când am auzit un zgomot. M-am ridicat să văd ce se întâmplă şi atunci cineva m-a apucat şi mi-a tăiat mâna cu o macetă. Cred că au vrut să-mi taie gâtul, dar mi-am ridicat mâna ca să mă apăr şi n-au reuşit”, a povestit ea pentru The Independent.

Aproape 20 de ani mai târziu, alte opt femei au fost linşate de un grup de bărbaţi. Au fost târâte afară şi omorâte, apoi casa lor a fost arsă din temelii.

Africa şi vrăjitoarele închipuite

Toate aceste femei aveau câteva lucruri în comun: erau singure, bătrâne şi sărace. Au fost atacate pentru că sătenii le-au considerat vrăjitoare şi le-au învinuit pentru relele care se abăteau asupra familiilor lor.

Nu există statistici privind numărul de atacuri, însă ONG-urile africane estimează că în jur de 100 sunt ucise în fiecare an. În mod surprinzător, uciderea femeilor pe motiv de vrăjitorie nu este un obicei străvechi. Practica aceasta a apărut în ultimii 30 de ani şi a cuprins mai multe ţări, printre care Tanzania, Burkina Faso şi Kenia.

Cel mai adesea sunt vizate femeile bătrâne. „Sunt cei mai vulnerabili membri ai comunităţii. De obicei, femeile trăiesc mai mult decât soţii lor, deci există multe văduve bătrâne şi singure”, explică, pentru BBC, un reprezentant al HelpAge, un ONG care încearcă să elimine această practică.

Needucaţi, oameni nu-şi pot explica fenomene banale

În comunităţile sărace din Africa, oamenii nu au acces la informaţie şi educaţie, ca noi. Tradiţiile şi superstiţiile sunt încă puternice, iar  „vindecătorii” au mare influenţă chiar şi asupra tinerilor.

Oamenii, lipsiţi de cunoştinţe elementare, nu ştiu nimic despre virusuri, bacterii, boli sau economie. Când moare un copil, când o familie îşi pierde veniturile, când un bărbat tânăr se îmbolnăveşte, oamenii nu pot accepta explicaţiile raţionale.

Consideră că li s-au făcut vrăji şi pornesc în căutarea unui ţap ispăşitor. Cel mai adesea îl găsesc în persoana unei femei bătrâne. De altfel, femeile de toate vârstele, nu au o viaţă uşoară în comunităţile sărace din Africa.

În copilărie, sunt mutilate prin practici barbare, precum clitoridectomia sau excizarea, care presupun taierea „pe viu”  a organelor genitale. În tinereţe sunt exploatate şi puse la muncile cele mai grele, iar cele care supravieţuiesc până la 60-70 de ani nu pot avea o bătrâneţe liniştită de teamă că vor fi omorâte în proprile case.

Recent au apărut şi grupuri de justiţiari înarmaţi care cutreieră satele din Africa şi primesc bani ca să incendieze case sau să omoare femei singure cu macetele.

Vindecătorii stârnesc panică

Cei care instigă la crime şi mutilări sunt, de multe ori, vindecătorii. Aceştia, majoritatea bărbaţi, sunt foarte influenţi în comunităţile în care trăiesc şi oamenii au mai multă încredere în ei decât în doctori. Ei încearcă să vindece boli grave doar prin cântece menite să alunge spiritele rele.

Când bolnavul moare, dau vina pe vrăji. Şi, cum oamenii sunt superstiţioşi, acceptă explicaţiile vracilor, recurgând la fapte de o violenţă inimaginabilă.

Unele familii sunt convinse că cei dragi se vor însănătoşi dacă „vrajitoarea” este omorâtă.
 

Cine e „altfel” devine o victimă

Încrederea oamenilor în vindecători merge chiar mai departe. În ultimii ani, aceştia au inventat un nou leac pentru sărăcie: o poţiune la care folosesc pielea şi organele persoanelor care suferă de albinism. Organismul acestora nu produce melanină, pigmentul care dă culoarea pielii, ochilor şi părului. Drept urmare, albinoşii au pielea şi părul complet albe.

Cum cine este altfel are toate şansele să devină o victimă în ţările sărace din Africa, albinoşii sunt ucişi, la fel ca şi vrăjitoarele, pentru ca sângele, mâinile, părul şi picioarele lor să fie folosite în poţiuni macabre, aducătoare de bani. O serie de crime îngrozitoare au avut loc în ultimii ani, iar victimele au fost ciopârţite, pur şi simplu.

Deşi guvernele ţărilor Africane, împreună cu ONG-urile, au început să lupte împotriva acestor practici barbare, probabil că va trece mult timp până când bătrânele şi albinoşii vor fi în siguranţă în propriile case. Politiştii, cei care ar trebui să-i protejeze, sunt la fel de superstiţioşi ca şi restul oamenilor şi se află adesea în mijlocul cetelor de criminali.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale