Evadează într-un paradis al frumuseţilor naturale, la doar câteva ore distanță de București, în Delta Dunării, oaza de linişte şi relaxare a României. Apreciată şi recunoscută la nivel mondial, prin includerea sa în Patrimoniul UNESCO încă din anul 1991, Delta Dunării este una dintre cele mai inspirate destinaţii de vacanţă din ţară pentru cei care iubesc natura.
Peisaje magice
Caracterizată prin diversitatea uimitoare a peisajului, atât prin lacurile acoperite de nuferi coloraţi, cât şi prin relief, vegetaţie, păsări, peşti şi animale, Delta Dunării este un ţinut unic în Europa şi în întreaga lume. Cel mai tânăr pământ românesc, cu o suprafaţă ce se măreşte în fiecare an cu circa 40 mp datorită milioanelor de aluviuni aduse de Dunăre, este locul ideal pentru explorarea împrejurimilor, pentru a descoperi din minunăţiile cu care se mândreşte.
Singura deltă din lume declarată rezervaţie a biosferei şi cea mai bine conservată deltă din Europa, te aşteaptă cu o seamă de rezervaţii naturale, lacuri şi păduri deosebite, sute de specii de păsări pe care să le observi, să le asculţi şi să le fotografiezi, şi oportunităţi numeroase de excursii cu barca.
Gulliver Delta Resort, facilităţi excelente
Sejurul în Delta Dunării este cu siguranţă una dintre cele mai frumoase experienţe de care te poţi bucura. În Uzlina, la confluenţa dintre braţul Sf. Gheorghe şi canalul Uzlina, la distanţă de un transfer cu barca de circa 10 minute de Murighiol, se găseşte Gulliver Delta Resort, locul ideal de vacanță alături de cei dragi.
În foişor, la piscină, în hamac, la locul de joacă alături de cei mici sau pe unul dintre pontoanele hotelului, la o partidă mult-aşteptată de pescuit, la resortul amplasat în mijlocul naturii vei găsi un refugiu şi o oază de linişte, atât de potrivită acestui ţinut.
Last Minute Delta Dunarii – Gulliver Delta Resort 3*
*Sejur 4 zile cu pensiune completa – de la 457 lei/persoana. Tarif standard de persoana 914 lei! Oferta speciala valabila pentru plecarea din 01.09.
*Sejur 5 zile cu demipensiune – de la 460 lei/persoana. Tarif standard de persoana 920 lei! Oferta speciala valabila pentru plecarile din 28.08 si 04.09.
Servicii incluse: 3/4 nopti de cazare, in functie de oferta, masa, transport cu autocarul, transferuri cu barca Murighiol-Uzlina, acces gratuit la piscina, la locul de joaca pentru copii, posibilitatea de a pescui direct de pe pontonul hotelului. *Oferta speciala valabila prin programul Plateste 1 si Merg 2, in limita locurilor disponibile! Detalii pe www.gullivertours.ro, call center 021.794.75.07, sau la [email protected].