Ploaie torenţială, sound-uri care te puneau în mişcare pe loc, sute de artişti şi mii de oameni fericiţi – acesta este bilanţul celor patru zile „electrice” de la castel! Peste o sută de mii de oameni au fost prezenţi la Bonţida, Cluj-Napoca pe parcursul a patru zile aprige ale unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România – Electric Castle!
Deşi nivelul precipitaţiilor a atins valoarea de 80 litri pe metrul pătrat, în condiţiile în care media pentru o lună întreagă este de 60 litri pe metrul pătrat, zeci de mii de tineri din 28 de ţări au dansat sub ploaia torenţială, au cântat alături de trupele favorite, au legat prietenii şi au rămas cu amintiri de neuitat. În plus, după ce au coborât de la pupitru sau de pe scena de concert, nume importante precum Skrillex, britanicii Dub Pistols sau Elliphant au rămas până dimineaţă în festival, dând autografe fanilor şi dansând împreună cu mulţimile de tineri entuziasmaţi.
Festivalul s-a desfăşurat în jurul castelului Banffy, un veritabil monument al regiunii de vest a ţării, numit şi Versailles al Transilvaniei şi a inclus numeroase activităţi pentru participanţi, proiecţii video, artificii, lasere, dar şi concursuri cu premii importante de la partenerii evenimentului. În plus, fetele prezente la eveniment au avut ocazia să îşi coafeze părul în diverse stiluri de împletituri boho-chic, să îşi creeze propriul cocktail și să-și facă selfie-uri într-un carusel inedit.
Citește și:
Rihanna, Sia, Maroon 5, Enrique Iglesias concertează în România anul acesta
INNA: „Îmi doresc să transmit o stare de bine prin muzică, să aducă bucurie, speranță!”
Text: Dana Panghe
Foto: Dana Panghe, ©Electric Castle