Recent căsătorită cu chirurgul estetician Constantin Stan, Andreea Berecleanu a acceptat să pozeze pe coperta revistei Unica alături de partenerul ei de viață și să ne destăinuie o parte din secretele echilibrului și fericirii în cuplul și familia lor.
În Unica de noiembrie, din 25 octombrie la punctele de difuzare a presei, vei citi despre parfumuri, despre cum să ai grijă de imaginea ta de femeie de carieră, despre haine frumoase și călduroase și despre oameni inspirați.
Stilistele ți-au pregătit o selecție de jachete și paltoane cochete, care să te pună la adăpost de frig în cel mai elegant mod cu putință. De asemenea, s-au gândit și la zilele în care nu mai știi cu ce să te îmbraci la birou, așa că vei găsi în paginile revistei și șapte ținute office complete, dar și inspirație street-style, pentru cele mai îndrăznețe dintre voi.
Beauty editorul Unica a stat de vorbă cu specialistele esteticiene din mai multe saloane de înfrumusețare și face o radiografie amănunțită a celor mai în vogă tratamente faciale.
Aflate la Săptămâna modei la Milano, Alina Tanasă și Diana Enciu, cele două bloggerițe de la fabulousmuses.net, au realizat un pictorial de modă spectaculos, pe care îl poți admira exclusiv în paginile revistei Unica.
Artiștii fără chip de la Carlas Dreams, câștigători a nu mai puțin de șapte premii la Media Music Awards 2016, ne-au acordat un interviu foarte interesant, în care vorbesc deschis despre jocul identității ascunse și cum influențează acest lucru percepția publică despre muzica lor.
Totodată, Unica vine la pachet cu un cadou, special, pentru anotimpul rece: o cremă de mâini și unghii Farmec.
O lună minunată alături de revista Unica!
Ultima modificare octombrie 24, 2016 11:20 am