Unde mergem în pelerinaj

.

Îţi place să mergi în pelerinaje? Iată patru oraşe vizitate anual de milioane de credincioşi aflaţi în căutarea unor experienţe religioase profunde.

Ierusalim

Pentru evrei, Ierusalim (foto sus) este oraşul sfânt al lui David şi locul în care sălăşluieşte templul lui Solomon; pe scurt, va rămâne capitala eternă a populaţiei israelite. Pentru creştini, este locul unde Iisus a propăvăduit spre sfârşitul vieţii, unde au avut loc Cina cea de taină, crucificarea şi Învierea. Oraşul este, de asemenea, venerat şi de musulmani, pentru că de aici s-a ridicat la ceruri profetul Mohamed. Ca atare, cetatea Ierusalimului este împărţită în patru cartiere: evreiesc, creştin, armean şi musulman.

Vatican

Fondat în 1929, chiar în centrul Romei, Vaticanul este reşedinţa Sfântului Scaun. Este cel mai mic stat din lume, numărând 900 de rezidenţi! Interesant este faptul că numărul turiştilor îl depăşeşte cu mult pe cel al locuitorilor. Aproximativ 18.000 de pelerini au fost prezenţi la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea.

Fátima

În acest mic orăşel din Portugalia se găseşte o biserică ce a devenit un important centru de pelerinaj al lumii romano-catolice. În 1917, trei copii din Fatima au avut o serie de viziuni religioase cu Fecioara Maria.

Taizé

Comunitatea Taizé se găseşte în sudul Burgundiei, Franţa. Mănăstirea de aici a fost înfiinţată în 1940, de părintele Roger, în dorinţa de a promova desfiinţarea barierelor dintre religii.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale