Un bărbat a încercat să urce dezbrăcat în avion dintr-un motiv halucinant VIDEO

.
Un bărbat din Rusia s-a dezbrăcat complet înainte de a se îmbarca într-un avion din Moscova, iar motivul pentru care a ales să facă acest lucru este de-a dreptul halucinant.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică, s-a dezbrăcat complet înainte de a urca la bordul unei aeronave pentru a se face „mai aerodinamic”, relatează Mirror.

O înregistrare îl arată pe acesta, dezbrăcat, în timp ce își aștepta cu nonșalanță rândul pentru a se îmbarca într-un avion de pe aeroportul Domodedovo din Moscova.

Bărbatul a fost surprins de angajații aeroportului și a fost reținut de poliție.

A strigat că este dezbrăcat deoarece hainele împiedică aerodinamica corpului. Zboară cu mai multă agilitate când este dezbrăcat”, a povestit un pasager pentru REN TV.

În momentul în care a fost încătușat, bărbatul nu avea nicio piesă vestimentară pe el.

Potrivit martorilor, acesta nu prezenta semne că ar fi consumat alcool.

După ce poliția l-a reținut, a fost dus în camera medicală a aeroportului și ulterior a fost spitalizat într-o unitate medicală”, a anunțat serviciul de presă al Ministerului de Interne rus.

Sursă foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton