Un băiețel și un câine, uniți de aceeași boală rară

.

Carter Blanchard are doar opt ani, iar viața lui a fost dată peste cap în momentul în care a aflat că suferă de vitiligo, o boală rară caracterizată prin depigmentarea pielii.

Citește și – Animalele de companie: Vindecătorii de suflete

Din cauza afecțiunii, băiețelul își pierduse încrederea în el, era tot mai timid și retras, nu mai găsea niciun motiv să zâmbească și chiar refuza să mai iasă din casă. Părinții nu mai știau ce să facă pentru ca micuțul să se poarte ca un copil normal.

Într-un final, rugăciunea familiei a fost ascultată, iar „minunea” a apărut sub forma unui labrador în vârstă de 14 ani, pe nume Rowdy, care suferă de aceeași afecțiune. Atât băiatul, cât și câinele au fost diagnosticați cu vitiligo în anul 2015.

„Când a fost diagnosticat, Carter era la grădiniţă”, a declarat mama lui, Stephanie Adcock. „Copiii nu erau maliţioşi sau răzbunători, dar spuneau ce au observat şi acest lucru începea să-l deranjeze”. Într-un timp, băiatul spunea că nu vrea să meargă la şcoală de teamă că ceilalţi copii ar râde de el şi l-ar şicana.

Totul s-a schimbat când Carter şi mama lui au zburat mai mult de 2.000 de kilometri pentru a-l întâlni pe Rowdy. Adcock a declarat că a ţinut legătura cu proprietara lui Rowdy, Niki Umbenhower, după ce a văzut câinele ei în mediul online.

„Am citit că Rowdy suferă de vitiligo şi am fost cumva şocată. Iar când i-am arătat şi lui Carter a fost foarte entuziasmat când a realizat că un câine a devenit faimos pentru că suferă de aceeaşi boală ca el”, a mai spus mama băiatului.

Acum, cei doi prieteni sunt de nedespărțit, iar Carter zâmbește din nou și și-a recăpătat încrederea în el.

Citește și – Ce visează câinele sau pisica ta în timpul somnului. Explicația specialiștilor te va impresiona

Foto – Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale