Twitter a lansat oficial o nouă funcție care le facilitează utilizatorilor interacțiunea pe platforma de social media. Aceasta poate fi găsită în cadrul versiunii de desktop a site-ului.
Twitter a început în urmă cu câteva săptămâni testarea unei funcții de programare a postărilor, iar acum lansează oficial această facilitate care oferă posibilitatea utilizatorilor să își programeze postările și să le salveze ca draft-uri pe platforma de social media, potrivit news.ro.
Programarea se face prin intermediul unui buton, ce combină simbolul unui ceas şi al unui calendar, din bara de butoane a ferestrei de compunere a mesajelor. Utilizatorii au opțiunea de a-și alege data și ora când vor să apară postarea, dar nu mai departe de 18 luni. Twitter afişează aici şi fusul orar în funcţie de care se face programarea – ora locală.
Citește și: WhatsApp introduce o nouă funcție
Funcția ascunsă de la Facebook Messenger! Cum o poți folosi
Odată cu această funcție a fost lansată și cea de salvare a draft-urilor, doar că pentru ea nu există un buton de salvare. Opțiunea de a salva o postare apare numai atunci când este închisă fereastra de compunere înainte de a publica. Draft-urile vor rămâne tot în fereastra de compunere, unde utilizatorii vor găsi un link către acestea atunci când sunt mesaje salvate.
Sursă foto: shutterstock.com