Un horror cu „El Mariachi” Antonio Banderas, o aventură fantastică în genul (celor) „300” sau o comedie cu savuroşii Ben Stiller şi Eddie Murphy?
Iată ce premiere extraordinare rulează în acest weekend în cinematografele din Bucureşti.
Pielea în care trăiesc/ La piel que habito
Inspirat din romanul lui Thierry Jonquet, „Mygale”, subiectul, care tratează de altfel mitul lui Prometeu, a fost adaptat în numeroase alte producţii cinematografice, cu toate acestea, Almodóvar reuşeşte o capodoperă ce are în centru antiteza dintre frumuseţe şi bestialitate.
Pedro Almodóvar şochează publicul cu povestea teribilă, plină de sadism şi marcată de răzbunare, a unui doctor chirurg – interpretat de Antonio Banderas – care se răzbună pe pacienţii săi, după ce fiica lui moare în urma unui viol.
Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor/ Immortals
De o asemănare supărătoare cu pelicula arhi cunoscută „300” din 2006 – însuşi regizorul Tarsem Singh deplânge acest lucru -, „Nemuritorii” este foarte probabil să nu surpindă prea mult în ce priveşte scenariul, însă, în mod cert va fascina cinefilii amatori de 3D.
Nici distribuţia nu este una de neglijat. Mickey Rourke, John Hurt, Luke Evans şi Freida Pinto îşi dispută forţele în în luptele mitice dintre Zei şi Titani.
Jaf… la turnul mare/ Tower Heist
Dacă ai poftă să râzi, comedia lui Brett Ratner este soluţia.
Alan Alda, Ben Stiller, Eddie Murphy şi Téa Leoni sunt protagoniştii acestei comedii, care de partea păgubiţilor, care de partea şarlatanilor.
Angajaţi la un complex luxos de apartamente, doi angajaţi pun la cale un plan pentru a se răzbuna pe un escroc miliardar de pe Wall Street care le-a furat fondul de pensii.
Foto: NorthFoto