Trei evenimente culturale de neratat în București în această toamnă

.

Toamna se numără evenimentele, iar Capitala este locul în care poți găsi, fără prea mari eforturi, cel puțin o manifestare culturală care să-ți fie pe plac.

Lansări de carte, în prezența scriitorilor, așa cum este cea de pe 6 octombrie, de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, unde va participa Stefan Ahnhem, autorul celei mai vândute serii de thrillere a momentului – „Fabian Risk“  – concerte, precum cel susținut de Ana Moura, pe 17 noiembrie, la Sala Palatului, la Jazz Night Out, ori evenimente care îmbină mai multe arte, cum a fost și iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale de 3D video mapping – iată doar câteva dintre manifestările culturale la care poți participa în această toamnă. În plus, festivalurile de teatru și de film revin în sezonul autumnal. 

Dacă la locul de muncă primești beneficii extrasalariale, ca de exemplu tichete culturale, poți cumpăra bilete la concerte sau alte activități desfășurate de muzee, teatre, librării și cinematografe.

Pentru că oferta culturală din această toamnă este una bogată, am făcut o selecție de trei evenimente de neratat, care se vor desfășura în București, în următoarea perioadă. 

1. Les Films de Cannes à Bucarest

Ajuns la cea de-a zecea ediție, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va prezenta, și anul acesta, în premieră publicului din România, cele mai importante filme de autor ale anului. Organizat în perioada 18 – 27 octombrie, festivalul va aduce la București, potrivit organizatorilor, filmele câștigătoare ale marilor premii la Cannes. 

„Dolor y Gloria“, de Pedro Almodóvar, „It Must be Heaven“, regizat de Elia Suleiman, „Parasite“, în regia lui Bong Joon-ho, „Portrait de jeunne fille en feu“, de Céline Sciamma, și „Little Joe“, regizat de Jessica Hausner, sunt cinci dintre cele mai premiate și mai aclamate filme ale anului, care vor putea fi vizionate în această toamnă la București. 

2. Festivalul Național de Teatru

Tot în aceeași perioadă (18 – 27 octombrie) are loc la București și cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT). 

În total, 41 de spectacole, produse în stagiunea 2018 – 2019, de 32 de teatre și companii teatrale din România, vor putea fi urmărite la ediția de anul acesta a FNT. Printre acestea se numără „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, de Edward Albee, regia Andrei și Andreea Grosu – o producție Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu, „Jurnal de România. Timișoara“, textul și regia Carmen Lidia Vidu – producție a Teatrului German de Stat Timișoara, și „Pădurea Spânzuraților“, după Liviu Rebreanu, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim – producție a Teatrului Național „I. L. Caragiale“ din București.

Totodată, la fel ca în anii precedenți, și la ediția de anul acesta, vor fi prezentate, în cadrul Festivalului Național de Teatru, producţii internaţionale de prestigiu. Spectacolele străine selecționate sunt „May B“ – prezentat în premieră absolută la 4 noiembrie 1981, la Théâtre Municipal d’Angers, Franța, „Ce que le jour doit à nuit/ Ceea ce ziua datorează nopții“ – care a avut premiera absolută la 31 ianuarie 2013, la Pavilion Noir d’Angelin Preljocaj – centru de excelență în arta dansului din Aix-en-Provence, Franța, „Eugene Onegin“ – bazat pe romanul în versuri de Alexandr Pușkin, în coregrafia lui Boris Eifman, și, pentru prima dată într-un festival, în același decor, două variante de spectacol teatral aparținând aceluiași creator, realizate pe scene diferite ale Europei la aproape un an distanță, două trupe diferite, același concept. Regizorul este Andrei Șerban, iar textul dramatic este celebrul „Richard al III-lea“, de William Shakespeare.

3. Animest

Un alt eveniment cultural care se adresează atât copiilor, cât și adulților este Animest. „Călătoria fantastică a Maronei“, regizat de Anca Damian, deschide cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Animație Animest, care va avea loc, în București, în perioada 4 – 13 octombrie. 

Totodată, ediția de anul acesta va fi „invadată“ de personaje bizare, realități paralele și peisajele post-apocaliptice. Galeria de artă contemporană Kube Musette va fi gazda filmelor de animație VR, cele mai multe prezentate pentru prima dată în România. Călătoria fascinantă prin imaginația celor mai importanți creatori de animații SF va parcurge patru lungmetraje de referință, anunță organizatorii. Totodată, peste 20 de scurtmetraje despre lumi și situații fantastice vor completa meniul special pregătit consumatorilor de povești futuriste. 

Tu la ce evenimente culturale vei participa în această toamnă?

(P) Material realizat în colaborare cu upromania.ro.

Sursă foto: LaineN/ Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton