Scurte sau lungi, de plăcere sau de afaceri, călătoriile sunt un bun prilej de a cunoaște locuri și oameni noi, dar și de a cumpăra lucruri pe care nu le găsești în orașul sau în țara în care locuiești. Ești curioasă să afli cum fac shopping două călătoare pasionate?
De la banalii magneți de frigider pe care mulț¬i dintre noi îi colecționăm din călătorii și până la deplasările milionarilor la târguri de shopping exclusiviste, toată lumea adoră să facă cumpărături în alte locuri decât acasă. În această privință, femeile de afaceri se pot considera privilegiate, deoarece au șansa să călătorească mai des decât media, motiv pentru care am încercat să aflăm câteva informații de culise de la două călătoare și cumpărătoare „profi”.
ELIZA ROGALSKI – fondator Rogalski Damaschin Public Relations
„Călătoresc de câteva ori pe an în afara țării, cel mai frecvent în interes de serviciu. Oricât de scurtă ar fi o călătorie, îmi rezerv măcar două ore ca să văd ceva în orașul respectiv, chiar dacă nu mă aflu acolo pentru prima oară, și încerc să împart timpul echilibrat, între cumpărături și vizite scurte în locuri de care să-mi amintesc cu drag. Pentru cumpărături, prefer magazinele pe care nu le avem încă deschise în România. Cumpăr obiecte mici, care pot fi transportate ușor și în siguranță: cărți, reviste, pantofi, mici accesorii, ceaiuri, dulciuri și cafea. Din aeroporturi am o întreagă colecție de obiecte care-ți fac călătoriile mai ușoare: perne, ochelari, căști etc. Și mai cumpăr foarte multe reviste! Vogue UK, Harvard Business Review, The New Yorker îmi însoțesc absolut toate călătoriile, chiar dacă la unele am deja abonament pe iPad. Prefer să plătesc cu cardul întotdeauna când călătoresc, deoarece nu iubesc deloc mărunțișul rămas prin portofele la întoarcerea dintr-o călătorie.
Cel mai bun oraș de shopping? Berlin mi se pare capitala absolută a raportului calitate/preț, valabil chiar și în cazul zecilor de mici buticuri, unde găsești creații ale designerilor locali la prețuri absolut decente. Nu-mi place să dau mai mulți bani pe ceva decât știu că valorează acasă, deci în mod firesc fac calcule în mintea mea când văd o etichetă de preț. Pe de altă parte, dacă mă hotărăsc să cumpăr ceva, cumpăr doar acele lucruri pe care nu le pot găsi acasă. La rândul meu, ori de câte ori primesc pe cineva în vizită în România, am grijă să-l însoțesc într-o mică excursie prin magazinele din București, asta ca să se convingă de faptul că România chiar este o destinație de cumpărături «on budget». Cred că sunt multe mituri legate de cumpărăturile în afara țării, când de fapt și în România te poți îmbrăca excepțional cu aceiași bani.”
TRUC: Întotdeauna întreb la recepția hotelului în care stau ce opțiuni de cumpărături am în apropiere. Mă documentez mult de pe internet, uneori și din ghiduri de călătorie.
CARMEN MĂRUNȚELU – PR & Marketing Manager, Genco Trade
„Îmi place să călătoresc, este printre cele mai frumoase lucruri pe care le poți face în decursul unei vieți. Să descoperi locuri noi, să iei contact cu oameni și culturi dintre cele mai diferite, care să te îmbogățească spiritual și să-ți deschidă orizonturi nebănuite. În ultimul an, am fost în Austria și Belgia, iar în septembrie mă pregătesc să bifez Singapore și Bali.
Sunt femeie și-mi place să fac shopping prin definiție. Încep prin a cumpăra suveniruri celor dragi, care, de cele mai multe ori, sunt lucruri simbolice, dar cu încărcătură culturală, sau articole vestimentare pe care pur și simplu nu poți să nu le iei. Pentru mine, am grijă să-mi cumpăr întotdeauna o revistă fashion din fiecare țară pe care o vizitez, pentru colecția personală pe care o am acasă, o păpușă din porțelan (o altă colecție foarte dragă mie) și cel puțin o rochie. Sunt o persoană căreia îi place să aibă totul sub control, așa că nu-mi lipsesc banii cash din portofel, însă prefer să plătesc cu cardul ori de câte ori am ocazia. Magazine preferate? Outleturile Daffys și Tommy Hilfiger din New York („high fashion, low prices” – deci obligatoriu de bifat), Cos în Bruxelles și un butic ascuns, pe o veche stradă din Korcula (Croația). Cel mai bun oraș pentru shopping rămâne însă New York. Este o combinație interesantă de high-end cu low prices, stil sofisticat și aer cosmopolit, diversitate.”
TRUC: Verific la compania de zbor câte bagaje/kg sunt permise, pentru că s-ar putea să pot călători cu două valize în loc de una. În acest caz, plec cu o geantă în care pun strictul necesar pentru câteva zile și mai cumpăr una acolo, pe care o umplu cu tot ce-mi aduce bucurie.