Transformers 3

.

Decişi să se răzbune pe Autoboţii conduşi de către Optimus Prime pentru înfrângerea pe care au îndurat-o în precedenta confruntare, Decepticonii lui Megatron…
… revin în acţiune şi declanşează un nou război între cele două rase rivale de roboţi.

De data aceasta, Autoboţii şi Decepticonii sunt implicaţi într-o periculoasă confruntare spaţiala între Rusia şi Statele Unite ale Americii, iar tânărul Sam Witwicky, aliatul de nădejde al lui Optimus Prime şi al Autoboţilor Bumblebee, Ironhide, Sideswipe sau Ratchet, este constrâns să sară încă o dată în ajutorul prietenilor lui roboţi pentru a salva umanitatea.

În anul 1969, componenţii zborului spaţial Apollo 11 au ajuns pe partea nevăzută a Lunii într-o misiune strict secretă şi au documentat existenţa unei nave cybertroniene, ceea ce a confirmat teoria că pământenii nu sunt singuri în Univers. După aproximativ 40 de ani, secretele acestei misiuni sunt dezvăluite, iar implicarea roboţilor în înfruntarea americano-rusă este dovedită.

Transformers 3

În regia lui Michael Bay şi avându-i în distributie pe: Shia LaBeouf, John Turturro, Josh Duhamel, Tyrese Gibson, Rosie Huntington-Whiteley, Patrick Dempsey, Kevin Dunn, John Malkovich şi Frances McDormand, mult-aşteptatul film de acţiune Transformers 3 / Transformers 3: Dark of the Moon va putea fi vizionat începând de vineri, 1 iulie la CinemaPRO şi Hollywood Multiplex.

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton