În timp ce unii râvnesc la un corp de femeie, la propriu, alţii tind la statutul de bărbat. Femeia anonimă care şi-a făcut operaţie de schimbare de sex este primul pacient din România care şi-a câştigat acest drept în instanţă.
Sorin Raţiu, însă, este cel mai faimos transsexual din România, fiind un caz mai puţin „obişnuit” chiar şi printre cei consideraţi oricum neobişnuiţi.
Un deschizător de drumuri al semenilor care nu s-au simţit niciodată bine în pielea lor, Sorin a fost primul transsexual operat în România, în 1994. Decizia categorică de atunci s-a transformat însă într-un regret profund pentru acesta, ce avea să îi schimbe viaţa… până astăzi, când Sorina a devenit din nou Sorin.
Există, însă, şi travestiţi adevăraţi, cu orientări indubitabile, precum Naomi sau Cristina Roşu, un cuceritor transsexual care a atras numeroase vedete, afacerişti şi politicieni influenţi în aşternuturi, dar şi unii celebri care au cunoscut succesul mondial şi care concurează astăzi în topuri cu cele mai frumoase celebrităţi feminine.
April Ashley
April, pe numele său adevărat George Jamieson, a devenit unul dintre cei mai celebri din istoria transexualităţii şi una dintre modele atrăgătoare ale momentului, pozând în paginile Vogue şi debutând cu succes în cinematografie.
April a ales însă să îşi ascundă faptul că este bărbat, până în 1961, când Sunday People a dezvăluit adevărata sa identitate sexuală, ceea ce avea să îi distrugă cariera din film şi modă. A avut relaţii cu Peter OToole şi Omar Sharif. April Ashley s-a căsătorit cu Arthur Corbett, încă, după ce a aflat originile masculine ale acesteia, a anulat căsătoria.
Lea T
Muză Givenchy, faimosul transexual a pozat gol în revista „Vogue” Franţa, iar recent a apărut în prima reclamă la costume de baie al cărei personaj este un transexual.
Dana Internaţional
A participat la ultima ediţie Eurovision unde s-a descurcat mai bine decât participanţii din România, asta şi pentru că faimosul transexual cu voce senzaţională şi-a cules laurii succesului cu mult înainte pe scenele muzicale din lume.
Cântăreaţa a câştigat concursul în 1998 şi de atunci a devenit un nume sonor în Israel, fiind artistul cu cel mai mare succes în ţara sa.
Andrej Pejic
A fost chiar clasat de către revista FHM în topul „100 cele mai sexy femei din lume”, deşi publicaţia a anulat clasamentul după ce modelul şi-a dezvăluit identitatea sexuală.
Deloc intimidat de demersul FHM, Andrej Pejic îşi doreşte să pozeze în revista Playboy.
Foto: NorthFoto