La aproape trei ani de la senzaţionalul „The Dark Knight”, acelaşi Christopher Nolan lansează cel de-al treilea film cu un trailer captivant ce prefigurează o mare serie de succes.
Cu acelaşi Christian Bale în rolul principal, Gary Oldman (comisarul Gordon), Michael Caine (Alfred) şi Morgan Freeman (Lucius Fox), filmul compensează dispariţia regretatului Heath Ledger cu o distribuţie remarcabilă. Îi vedem în roluri pe Joseph Gordon-Levitt în rolul poliţistului John Blake, Anne Hathaway în rolul lui Catwoman şi Marion Cotillard în rolul fermecătoarei Miranda Tate.
După câteva secvenţe succinte difuzate pe ecranele americane IMAX, producătorii au lansat primul trailer oficial la „The Dark Knight Rises” şi, ca şi Bane, maleficul inamic al lui Batman cu care debutează trailerul, pare „periculos” de convingător.
Tom Hardy ia locul Jokerului nebun – interpretat de actorul Heath Ledger, laureat post-mortem cu Bafta, Oscar şi un Glob De Aur -, în pielea lui Bane, un alt psihopat ce terorizează comunitatea Gothamului, purtând o botniţă similară cu a lui Hannibal.
Ultimul film cu Batman din franciza realizată de faimosul regizor ar putea aduce suprize neaşteptate. Povestea se anunţă cel puţin la fel de întunecată şi misterioasă ca primele două, însă, analizând posterul filmului, finalul ar putea fi cu totul neaşteptat.
Posterului lansat pe site-ul oficial al filmului ilustrează masca lui Batman distrusă pe caldarâm, în timp ce maleficul Bane pare să plece nestingherit şi nevătămat pe drumul său.
Urmăreşte trailerul filmului „The Dark Knight Rises” mai jos.