Tradiţii şi superstiţii de Paşte

.

Perioada de post care pregăteşte credincioşii pentru cea mai importantă sărbătoare religioasă este presărat cu obiceiuri străvechi dintre cele mai frumoase…
…care culminează însă în Săptămâna Mare.

Roşirea ouălor, spălatul pe picioare sau pregătirea hainelor noi sunt doar câteva dintre tradiţiile ce trebuie respectate înainte de Paşte.

Află ce rânduieli trebuie să respecţi în ajun de Paşte, potrivit obiceiurilor, şi ce practici trebuie să eviţi, conform superstiţiilor.

– În Săptâmâna Mare, care este de altfel şi cea mai aspră perioadă a postului, se fac ultimele pregătiri în bucătărie, de la vopsirea ouălor, coacerea cozonacilor şi până la tradiţionalul drob de miel care nu trebuie să lipsească de pe masa de Paşte.

– Cunoscută şi ca Joia Patimilor, Joia Mare este prima zi înainte de Paşte când se duc ouă roşii la biserică.

– Potrivit obiceiului, astăzi este cel mai bine de vopsit ouă pentru că ele se vor păstra proaspete tot anul. De altfel, tradiţia spune că este bine să păstrezi un ou de la un an la altul.

– Nu este bine să dormi în această zi. Bătrânii cred şi astăzi că cine doarme în Joia Mare va fi lenes tot anul.

– În Vinerea Patimilor, sau Vinerea Mare, se duc flori la biserică. Tot acum are loc şi ritualul religios în care creştinii trec pe sub masă de trei ori, întreaga procesiune simbolizând greutăţile prin care a trecut Mântuitorul când şi-a purtat crucea pe drumul spre răstignire.

– „Vinerea Seacă”, aşa cum mai este numită în popor, reprezintă cea mai grea perioadă a postului. Bătrânii cred că cei care ţin postul negru (fără apă şi mâncare) vor fi feriţi de boli tot anul şi vor avea spor.

– În multe zone ale țării se spune că lumânarea care a dus lumină de la sluba de Înviere trebuie stinsă pe pragul casei, însă acest obicei este unul păgân. Preoții ne recomandă un alt ritual, acceptat de Biserică. Lumânarea adusă de la înviere trebuie să ardă un pic în fiecare zi din Săptămâna Luminată. De asemenea, este bine să fie pusă la mormintele celor dragi care au plecat dintre noi. Unii creștini mai obișnuiesc să aprindă această lumânare în momentele grele din viața lor.

– Joia Mare este cea mai importantă zi din Săpămâna Mare, căci acum au avut loc cele mai importante ritualuri: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din grădina Ghetsimani si vinderea Domnului de către Iuda. Iar în seara acestei zile are loc Denia celor 12 Evanghelii, una dintre cele mai importante denii de Paşte.

– În zona Munteniei se păstrează obiceiul spălării picioarelor unui copil.

– În această zi se aprind lumânări la ferestre deoarece sau se aprind focuri afară, căci, potrivit credinţei populare, în această seară lumea celor vi se întrepătrunde cu cea a morţilor. Este, de asemenea, şi ultima pomenire a morţilor din acest post.

– În unele zone din sud, fetele obişnuiau să îşi pună 12 dorinţe pe aţă. Acestea legau câte 12 noduri pe un fir de aţă care aveau să se împlinească doar dacă nodurile puteau fi dezlegate după Înviere.

Aţa se punea apoi sub pernă, crezând că în acest fel îşi visau ursitul.

– Tradiţia populară spune că este bine ca la Înviere să te îmbraci cu o cămaşă nouă. De altfel, şi bucatele trebuie duse la biserică în oale noi.

– În unele locuri, cu precădere în zona Clujului, de Joia Mare un flăcău era însărcinat să strigă în sat păcatele tinerilor săvârşite în timpul postului.

– De astăzi şi până în ziua de Paşte, la biserică se aude toaca.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton