Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

.

Sfântul Nicolae este una dintre cele mai așteptate și îndrăgite sărbători ale iernii și se prăznuiește pe data de 6 decembrie. Conform religiei, Sfântul Nicolae este al doilea sfânt creat de Dumnezeu și este reprezentat în stânga Părintelui Ceresc.

Numele (Nikolaos) este de origine grecească și simbolizează victoria (nike) și poporul (laos), cu alte cuvinte traduce obsteasca biruință. În tradiția populară Sfântul Nicolae este înfățișat călare pe un cal alb, purtând o barbă albă și bogată. Sfântul Nicolae este considerat de către Biserică protectorul văduvelor și al copiilor orfani, dătător de noroc și aducător de bogăție. Totodată, rugăciunile către Sfântul Nicolae protejează de boli și necazuri și aduc sprijin în viața celui ce-l invocă.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Se spune ca Sfântul Nicolae era corăbier și se ocupa cu negoțul pe apă , dar și cu pescuitul și, în urma unei puternice furtuni pe mare, corabia acestuia s-a scufundat și au murit toți. Sfântul Nicolae a fost singurul care a supraviețuit și văzând tragedia din jurul lui a început să se roage intens la Dumnezeu. În urma rugăciunii sale, Domnul s-a înduioșat și i-a înviat pe toți cei morți. De aceea, tradiția populară spune că este bine să te rogi Sfântului Nicolae pentru protecție, dacă ai de trecut o apă mare.

Pe de altă parte, o altă tradiție populară spune ca Sfântul Nicolae ar fi fost episcop înainte de a fi devenit sfânt și acesta, trecând printr-un sat, a întâlnit un pantofar nevoiaș care, din cauza sărăciei urma să-și dea cele trei fiice de acasă. În acea seară, prin geamul deschis al casei, Sfântul Nicolae a aruncat trei săculeți cu aur. Unul a ajuns lângă sobă, altul într-o gheată și unul într-o șosetă lăsată la uscat. De atunci se spune că este de bun-augur să oferi portocale de Moș Nicolae, ca simbol al săculeților cu aur și, implicit, al generozității de odinioară și, totodată, să pui ghetele la geam, chiar și șoșete atârnate.

În noaptea de Sfântul Nicolae se spune că se fac cele mai puternice ritualuri magice și, totodată, este momentul pronogsticurilor meteorologice. Astfel, tradiția cere să se pună în casă, în apă, crenguțe de pomi înfloriți, în special de măr, și dacă acestea înfloresc până la Anul Nou înseamnă că urmează un an rodnic și cu noroc pentru toată familia.

O altă tradiție românească spune că iarna debutează la Sfântul Nicolae și că este musai să ningă acum. Dacă ninge înseamnă ca Moș Nicolae și-a scuturat barba, iar dacă nu ninge se zice că a întinerit. Începând cu data de 6 decembrie, tinerii se strîng în cete și încep repetițiile pentru seara de colindețe.

Cel mai comun, așteptat și urmat obicei de Sfântul Nicolae, cu precădere în rândul copiilor, este curățatul și așezatul ghetuțelor la geam sau la ușă pentru ca Moșul să le umple cu dulciuri și cadouri peste noapte. Dacă un copil nu a fost cuminte, tradiția spune că Moș Nicolae îi aduce o nuielușă poleită ca semn că trebuie să se îndrepte până anul viitor, dacă-și dorește să primească daruri.

Citește și – De ce primim mere sau portocale de Sfântul Nicolae

Citește și – Ce nu ai voie să faci de Sfântul Nicolae

Sursă foto: Libertatea

Află și care este povestea lui Mos Nicolae

Ai sărbătoriți de Sfântul Nicolae? Iată care sunt cele mai frumoase mesaje de Sfantul Nicolae pe care le poți trimite.

Ultima modificare decembrie 3, 2019 1:23 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale