Una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei, Toscana, este renumită pentru vinurile şi pădurile sale, dar şi pentru patrimoniul său artistic unic.
Regiunea e străbătută de fluviul Arno şi scăldată de apele Mării Tireniene. Astfel, aici vei găsi plaje cu nisip fin şi staţiuni marine, unde poţi practica orice sport nautic, dar şi păduri de molid, care te incită la plimbări sau sporturi în aer liber, precum ciclismul sau călăritul.
Florenţa, capitală culturală
Stendhal, celebrul scriitor francez, uimit de splendoarea Florenţei, a suferit o puternică depresie, care acum poartă numele de ”sindromul Stendhal”. Se spune că medicii tratează, în fiecare an, multe cazuri de acest gen. Şi nu în mod gratuit. Ai nevoie de cel puţin patru zile pentru a vedea măcar o parte din minunile capitalei toscane. Muzee celebre: Palatul Pitti – reşedinţa familiei Medici, Galeria Uffizi, cu 45 de camere şi 1.600 de tablouri, biserici străvechi, precum Santa Croce, unde se odihnesc Galileo şi Michelangelo, Domul, cu peste 500 de ani vechime sunt numai câteva dintre obiectivele ce trebuie văzute, neapărat.
Bucătăria toscană
În fiecare zonă există sute de feluri de pâine. Grătarele de vită, burta de vită sau pastele preparate în mii de feluri sunt atracţiile de bază. Dacă adăugăm şi biscuiţii uscaţi (contuccini), care se beau cu vinul santo sau renumitul vin Chianti, cred că deja te-am convins să bifezi această destinaţie de vacanţă.
Foto: Thinkstock