În Malaezia se pare că poantele cu tentă sexuală sunt la modă şi astfel a apărut squirting pizza. Lăsând gluma la o parte, cine încearcă deochiatul produs se poate alege cu şuvoiae de brânză şi sosuri picante pe bluză, deoarece blatul de pizza este umplut.
Burgeri cu homar şi caviar
Japonezii sunt cunoscuţi în întreaga lume pentru gusturile fistichii, aşa că nu ne-au dezamăgit atunci când au creat burgerul cu homar şi caviar.
Varianta fast food a deliciosului „surf and turf” este o abominaţie, dacă te gândeşti că un burger cu caviar contrazice însăşi condiţia acestuia ca produs de lux. Costă puţin peste 16 dolari, deci oricine şi-l permite.