După veştile dezamăgitoare care l-au aruncat într-un scandal mediatic de proporţii, Tiger Woods, cel mai bun jucător de golf al momentului, a anunţat că revine în circuit…
… după aproape cinci luni petrecute în afară terenului de golf.
Considerată o încercarea de „a-şi spăla păcatele” şi de a-şi îndrepta imaginea dezonorată, după ce a recunoscut numeroasele relaţii extraconjugale, jucătorul revine în această săptămână în sportul în care deţine supremaţia de mai bine de un deceniu.
Impresionat de reacţia călduroasă a fanilor săi, Tiger Woods le-a mulţumit duminică pentru „primirea incredibilă”, în timpul primului antrenament pe terenul de golf la Masters-ul de la Augusta, SUA.
„A fost pur şi simplu o primire incredibilă, pe durata întregului parcurs. Atât de mulţi copii m-au admirat şi atât de mulţi fani m-au sprijinit pe parcursul anilor! Vreau doar să spun
„ Faptul că am trecut prin toate acestea în ultimele luni, m-a ajutat să pun lucrurile în perspectivă şi să văd cât sunt de recunoscător, sau mai degrabă cât mi-a lipsit recunoştinţa faţă de fani”, a declarat acesta în ultima conferinţă de presă.
De asemenea, Woods a explicat că soţia sa nu va fi prezentă la Augusta. „Elin nu vine în această săptămâna”, a spus acesta scurt.
Sportivul miliardar s-a aflat în mijlocul unui imens scandal mediatic, după ce, în luna noiembrie a anului trecut, au apărut informaţii privind relaţiile sale extraconjugale cu chelneriţe şi actriţe de filme pentru adulţi.
În urmă dezvăluirilor, Tiger Woods a pierdut din decembrie mai multe contracte de sponsorizare. Printre firmele care au renunţat la imaginea sa se numără compania Accenture, operatorul de telefonie AT&T sau marca de băuturi energizante Gatorade.
În decembrie, acesta anunţase că se va retrage din activitate pentru o perioadă „nelimitată”, prilej cu care sportivul şi-a prezentat scuze publice.
Foto: NorthFoto