O tânără al cărei tată a murit cu o lună înainte ca ea să își ia licența a primit un cadou mai neobișnuit. A decis să-și spună povestea pe internet.
”Ultimii ani au fost un calvar. Tata era bolnav și a trebuit să am grijă de el, chiar dacă aveam un program dificil la facultate. Nu am mai avut timp de nimic, de prieteni, de activități extracuriculare, de nimic. Deși era bolnav, tata încerca să nu fie o povară.
Astăzi a fost ziua în care am terminat oficial facultatea, ziua în care mi-am ridicat diploma de licență. Tata nu mai e aici. Astăzi am primit o scrisoare de la el în care mă felicita.
În plic era un bilețel pe care erau trecute o adresa de e-mail și o parolă. Mi s-a părut foarte ciudat.
M-am logat și am văzut că erau mii de e-mailuri de la tata. Toate de la tata. O groază de e-mailuri cu titluri diferite. Deschide când treci printr-un moment penibil sau Deschide când te cerți cu mama. Fiecare email avea un mic text și un video atașat.
Am deschis e-mailul pe care trebuia să-l citesc în ziua absolvirii. M-a bufnit plânsul. Nu credeam că o să-i mai aud vocea vreodată, să-i ascult sfaturile.
Mi-am dat seama că a înregistrat videoclipul în ziua când a aflat cât mai are de trăit pentru că țin minte că purta tricoul lui preferat. Uitasem cum arăta înainte să înceapă chimioterapia.
Cadoul de la tata e cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Timp infinit cu tata. Acum e cu mine pentru totdeauna. Îl iubesc și mi-e dor de el.
Iată câteva titluri de e-mail pe care mi le-a lăsat
- La mulți ani! (23 – 80 de ani)
- Ziua absolvirii
- Primul job adevărat
- Prima oară când vei fi concediată
- Jobul visurilor tale
- Logodna
- Nunta
- După luna de miere
- Primul copil
- Al doilea copil
- Al treilea copil
- Al patrulea copil
- Al cincilea copil
- Adopți un copil
- Pierzi un copil
- Te enervează un copil
- Nu poți să dormi
- Ploua și îți aduci aminte de mine
- Ai greșit rău de tot
- Te-au arestat
- Ai nevoie de alinare
- Ești fericită
- Ești enervată
- Ți-e frică
- Te simți singură
- Mergi la Disneyland
- Mama face curat în debara pentru prima oară
- Ne-au invadat extratereștrii
- Nu mai găsești mâncarea preferată la un preț decent”
Sursa foto 123rf
Citește și „Când eu nu voi mai fi…”. Scrisorile unui tată către fiul său
Citește și A scris un mesaj pentru tatăl mort și l-a trimis spre cer cu un balon. Ce a urmat
Ultima modificare mai 8, 2017 5:05 pm