Concurenți care și-au depășit orice limită, jurați care s-au așteptat să fie cuceriți și impresionați de ceea ce văd pe scenă și prezentatori pregătiți să aducă energia, în orice secundă. Rețeta sezonului #unusiunu Românii au talent care continuă să își scrie povestea cu fiecare filă a acestei etape! Astăzi, de la 20:30, show-ul merge mai departe cu apariții tot mai surprinzătoare.
Direct din Londra, unde locuiește alături de soțul ei și cei trei copii, o concurentă de 31 ani urcă pe scena talentului pentru a arăta tuturor pasiunea pentru muzică. Încercată de viață și de greutăți, aceasta va recunoaște că își dorește să revină în țară, dar că nu dispune de resursele necesare. Visul ei? De a fi pe scenă și de a avea o carieră cât mai îndelungată. ”Cine sunt eu să mă opun când cineva are un vis?”, va sublinia Smiley după ce concurenta le va arăta ceea ce poate face. Să fie acesta începutul unui nou viitor?
Citește gratuit ediția de februarie a revistei Unica. O găsești AICI
Societatea a fost cea mai mare problemă pentru unul dintre concurenții care va șoca de la apariție! De-a lungul vieții a schimbat multe locuri de muncă deoarece nu suportă nedreptatea, iar emoțiile pe care le-a resimțit au fost dintotdeauna cele mai diverse. Asta până l-a descoperit pe Joker și a văzut ultimul film apărut cu acest personaj. Diseară, Joker va fi pe scenă… interpretat de un concurent care va face o promisiune extrem de puternică: ”Urmează să aveți parte de cel mai tare show”. Curioși ce moment a pregătit? Dar și ce reacții va reuși să stârnească la masa juriului? Descoperim în doar câteva ore!
Pe lângă cei doi, ediția de astăzi va reaminti telespectatorilor că viitorul este mai bun datorită celor care au învățat încă din copilărie să depună timp pentru pasiunea lor. Și care vor să le arate tuturor că pentru ei nu există imposibilul.