SummerWell este nu doar cel mai important festival de muzică alternativă, dar și locul unde se iau pulsul celor mai cool ținute de vară, așa că pregătește-ți o apariție spectaculoasă pentru concertele ce vor avea loc pe malul lacului Buftea!
Începând de astăzi și până duminică, vei avea parte de trei zile de vacanță muzicală, la acea de a 8-a ediție a Summer Well.
Pe scena de pe Domeniul Știrbey din Buftea vor urca mai multe nume importante ale muzicii alternative, precum Justice, Bastille, The Kooks, Kodaline, Cigarettes After Sex, Sofi Tukker, Oscar And The Wolf, Tom Grennan, HMLTD și Isaac Gracie.
Festivalul Summer Well 2018 îşi deschide porţile vineri, de la ora 18.00, pentru ca, în weekend, festivităţile să se desfăşoare cu începere de la orele 12.00.
În prima zi este anunțat un picnic de noapte, cu Orchestra Simfonică București, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Conceptul de Night Picnic a fost prezentat publicului pentru prima dată în anul 2017, când organizatorii au extins durata festivalului cu o zi. Publicul va avea parte de un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, care va interpreta într-o manieră clasică cele mai cunoscute piese ale trupelor ce vor concerta în acest an în festival.
Surpriza pregătită este Rhye, proiectul muzical R&B al cântăreţului canadian Mike Milosh. Misterios, senzual, Rhye este o combinaţie sensibilă între o voce divină şi o percuţie senzorială, spun organizatorii. Cu ocazia Summer Well 2018, Rhye concertează în premieră în România. Intrarea la Night Picnic este gratuită pentru posesorii abonamentelor şi biletelor Summer Well.
Ziua de sâmbătă va fi deschisă de Tom Grennan, cântăreț și compozitor britanic devenit cunoscut în urma colaborării cu trupa Chase & Status pe piesa „All Goes Wrong”. EP-ul de debut, „Something In The Water”, a fost produs de Charlie Hugall (care a lucrat cu Florence + The Machine și The Maccabees). Primul lui album – „Lighting Matches” a fost lansat în iulie 2018 și se bucură deja de review-uri stelare în presa din UK.
Ziua de duminică începe cu Isaac Gracie, una dintre cele mai recente revelații pe scena muzicală internațională. În anul 2015, Isaac a înregistrat melodia „Last Words” într-o singură seară şi a făcut-o publică pe un site de muzică, compoziţie care a atras atenţia publicului. Cu o sensibilitate incredibilă în versuri, Isaac a finalizat înregistrările pentru albumul de debut, care a fost lansat în aprilie 2018.
Pentru prima dată zona de camping este situată în interiorul Domeniului Ştirbey. Camping-ul se deschide vineri, la ora 12:00, şi se va închide luni, la ora 12:00, arată organizatorii.