Sufletul istoric al orașului Dubai, o minunăție!

.
Când vine vorba despre concediul în Dubai parcă totul se reduce la opulența care se degajă din cele mai importante atracții ale orașului și ceea ce îl caracterizează, și care i-a adus renumele în lume ca fiind unul dintre cele mai fabuloase orașe cu monstruozitățile numite clădiri. Clădiri de Cartea Recordurilor.

Opulență versus tradiție

Orice vizitator este impresionat de zgârie-norii care parcă te apasă prin grandoarea lor și care te fac să te simți ca și cum ai face parte dintr-o altă lume alături de localnicii orașului.

Odată ce ai explorat cum se cuvine toate aceste locuri și topul atracțiilor din Dubai ce include clădiri precum Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume, fântânile dansatoare din parcul ce îl înconjoară, Burj Al Arab, singurul hotel de șapte stele din lume, mall-urile impresionante – Dubai Mall și Mall of the Emirates, și moscheile la fel de grandioase. După ce ai admirat și te-ai minunat de toate aceste superlative este timpul să descoperi și o altă parte a orașului, mai puțin promovată.

Cartierul istoric al orașului

Te invităm în centrul vechi al Dubaiului, în minunatul cartier Bastakia sau Bur Bastakia, unde vei avea ocazia să descoperi case tradiționale și curțile lor mari, de unde vei putea admira turnurile din jur.

Aceste locuri atât de linistite te îmbie parcă să rătăcești în căutarea altor elemente care să descrie cât mai corect vremurile de demult trăite de arabi, atât de diferite de prezentul care este atât de modern.

Ascultă sunetul apelor fântânilor și bucură-te de spațiile verzi care îți umplu sufletul de energie și continuă-ți drumul pentru a descoperi galeriile de artă unde sunt expuse opere ale artiștilor locali, precum și cafenelele cu grădini splendide care îți asigură o oază de relaxare.

 

Geanina Ichim

Revelion Dubai

Hotel Al Ghurair Rayhaan by Rotana 5*- de la 1017 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Bonus din partea agentiei -mini-sejur de 3 nopti la ski in Bansko, la hotel de 4*, oferta valabila pana la 24.11.2014. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/2263325

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton