Frânceşti, Tutana şi Nereju sau trei feluri de a vedea viaţa cu tot ce implică ea: bune, rele, blestemăţii, evlavie, păcate, certitudinea morţii.
Oamenii simt nevoia să exprime felul lor de a vedea lucrurile şi o fac în modurile cele mai diferite
Există crucea grecească, crucea celor patru Evanghelii, crucea de Malta, crucea mistică şi crucea populată, aşa cum sunt amintite ele, în Dicţionarul de simboluri al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant. În comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea, mai există un tip de cruce. Prezenţa ei este motivată de grija sătenilor faţă de cei care trec în lumea celor veşnice: „morţii nu trebuie să sufere de sete după ce sufletele lor se înalţă la ceruri”, spun localnicii. Prin urmare, locul crucilor nu este deloc întâmplător, iar sensul acestui gest este de două ori îmbogăţit.
Apa, podul spre viaţă
Fântâna – spaţiu concret, viu, real. În satul Frânceşti, judeţul Vâlcea, în jurul fiecărei fântâni se află de la două, trei cruci, până la zece sau chiar douăzeci. Oamenii asociază într-un mod firesc „lumea de apoi” cu „lumea de aici”. Trecerea în nefiinţă este ceva care face parte din viaţă, un lucru normal, de altfel, singura certitudine din timpul existenţei. Mai mult, ei sunt convinşi că sufletul are nevoie de apă şi după moarte.
Mărturiile unui localnic
„Oricât de săraci ar fi frânceştenii, din puţinul pe care îl au, ei vor face întotdeauna şi o cruce pentru fântână. Lucrurile se petrec în felul următor: timp de patruzeci de zile de la moartea cuiva, este desemnată, de către rudele decedatului, o persoană care să care apă în sat, neapărat de la fântâna cea mai apropiată de casa răposatului. Este obligatorie o găleată nouă. Odată trecute cele patruzeci de zile, se tămâiază mormântul, se schimbă crucea de la mormânt, se împart haine şi mâncare dar, mai ales, se face, separat, şi o cruce pentru fântână. De ce? Pentru ca sufletului să nu i se facă sete după moarte”, spune Cristina Ţonţu, din Frânceşti.