Sufletul, marea enigmă a omenirii

Este spiritul nostru, ne călăuzeşte, ne apără şi ne sfătuieşte… cu toate acestea, niciunul dintre noi nu poate spune ce este sufletul. Din timpuri străvechi, generaţie după generaţie, am încercat să îi descifrăm taina, dar fără răspuns.
Credinţele creştine vechi ne învaţă că sufletul ne-a fost dat de la Dumnezeu şi la El se întoarce după moartea trupului. În alte religii, sufletul este considerat un strop din esenţa universului, răspândit în toate lucrurile care ne înconjoară, de la animale la ape şi munţi, de la copaci la cel mai mic fir de iarbă. Definiţii mai noi susţin că sufletul este esenţa fiinţei noastre, entitatea care cumulează toate trăirile, cunoştinţele, amintirile, bucuriile şi durerile noastre, personalitatea şi caracterul.
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române găsim o definiţie mai seacă, dar destul de cuprinzătoare: sufletul este „totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului”.
Religia hindusă leagă sufletul de reîncarnare şi susţine că este „vasul” în care se adună toate experienţele şi înţelepciunea acumulată de-a lungul vieţilor trecute. Încă din zorii omenirii, diverse credinţe şi sisteme filosofice au încercat să explice ce este sufletul, fără să pună vreodată la îndoială existenţa lui.

Nemurirea ar putea fi explicată

Sufletul nu poate fi văzut şi nu poate fi simţit, cu toate acestea sunt foarte puţini cei care nu cred în existenţa lui. Dintotdeauna, sufletul a fost legat de viaţa de după moarte, un alt concept care nu poate fi demonstrat, dar care este susţinut de toate credinţele religioase din cele mai vechi timpuri. O teorie fabuloasă a doi oameni de ştiinţă americani vine să susţină legătura dintre suflet şi continuarea vieţii, sub o altă formă, dincolo de moartea fizică. Stuart Hameroff şi Sir Roger Penrose, profesori în cadrul Departamentului de Anesteziologie şi Psihologie, la Universitatea Arizona, susţin că au descoperit esenţa sufletului. Conform teoriei lor, sufletul este rezultatul interacţiunii tuturor informaţiilor din Univers, care se concentrează în celulele vii, ca atare şi în celulele corpului uman. Bagajul de informaţie stocat în celule nu se pierde, chiar dacă celulele dispar, ci se răspândeşte în univers şi supravieţuieşte, probabil, sub alte forme. Ca atare, teoria celor doi profesori susţine ceea ce istoria omenirii şi biserica au consemnat din cele mai vechi timpuri şi anume că sufletul este nemuritor.

Lăcaşul de taină al sufletului

Filosofii Antichităţii au pus semnul egal între suflet, dragoste, curaj şi căutarea adevărului. Era considerat un dar divin, iar locul său era atribuit inimii. Vechii egipteni distrugeau creierul, dar îmbălsămau cu mare atenţie inima defuncţilor, locul în care ei credeau că sălăşluieşte sufletul ce avea să fie chemat în lumea zeilor. Teoria conform căreia sufletul ar fi „inima inimii” avea să piardă teren în secolele XVI – XVII, când filosofii vremii au atribuit creierului funcţia de păzitor al sufletului. Descartes considera că sufletul se află în epifiză, o glandă de mărimea unui bob de mazăre, situată în centrul creierului. Ulterior, teoria lui a fost demontată de noile cercetări ştiinţifice care arată că epifiza are rolul de a controla bioritmul organismului, ciclul de reproducere şi de a produce melatonina, un hormon care încetineşte procesul de îmbătrânire. Greu de spus că locul sufletului ar putea fi în epifiză. Cert este că tot mai mulţi cercetători cred că sufletul este cumva conectat la sistemul nostru nervos.

► MOARTEA CLINICĂ, O DOVADĂ?

Teoria lui Hameroff şi Penrose spune că tot ceea ce formează sufletul este găzduit în structurile micronice ale neuronilor, iar după moarte informaţia se risipeşte în jurul corpului. Astfel ar putea fi explicate declaraţiile pacienţilor care au trecut prin moarte clinică şi care susţin că au avut experienţe stranii la trecerea spre nefiinţă. Într-adevăr, creierul poate supravieţui trei minute după ce inima încetează să mai bată. Pacienţii care au fost resuscitaţi au povestit adesea că pluteau deasupra corpului lor şi că o lumină ireală, desprinsă din altă lume, părea să îi cheme departe. Sufletul lor părăsise corpul, dar ei au păstrat, poate doar pentru câteva secunde, conştiinţa de sine. Până de curând, astfel de poveşti erau luate în derâdere, dar ştiinţa începe să descopere dovezi palpabile în favoarea lor, chiar dacă nu sunt suficient de convingătoare încă…
Foto: Shutterstock