Redenumit recent „Cara”, ştrandul din zona Titan este cunoscut mai degrabă după numele parcului care îl găzduieşte.
Îţi poţi aşeza şezlongul atât pe nisip cât şi pe gazon şi ai la dipoziţie trei bazine de înnot, dintre care unul olimpic, iar pentru copii sunt disponibile două.
Pe lângă bazine, mai beneficiezi de terenuri de tenis şi fotbal, te poţi da în tobogan şi poţi încerca mâncarea pregătită la grătar, precum şi berea recea de la butoi. De asemenea, complexul are şi un club şi dispune în plus de o scenă pentru concerte in aer liber Este deschis între orele 8 – 19, iar nocturna de la ora 21 până la 5 dimineaţa.
Intrarea costă 10 lei de luni până vineri şi 15 lei în weekend, iar pentru un şezlong mai plăteşti 10 lei.
Numit şi Lamoteşti, ştrandul din strada Izvorul Oltului îţi pune la dipoziţie plajă cu nisip şi gazon, trei bazine de înot, terenuri de tenis, fotbal, baschet şi minigolf.
Daca vrei sa te destinzi la un meci de tenis sau fotbal, vei plati 20 si respectiv 50 de lei, pentru o oră. Ştrandul mai dispune de tobogan, spaţiu de joacă pentru copii, precum şi un parc, unde te poţi adăposti la umbră, şezlonguri, umbrele din stuf şi duşuri.