Ştefan Hruşcă: «Eu şi în Canada merg cu colindul»

Numele lui Ştefan Hruşcă este legat de magia Crăciunului.
De ce apari în atenţia publicului român doar în preajma sărbătorilor de Crăciun?
Pentru că aşa i-am obişnuit pe români din ’90 încoace, cu starea colindului românesc, care după părerea mea fusese uitată. Am readus colindul şi am contribuit destul de mult la propagarea lui, dar asta nu înseamnă că fiecare trebuie să aibă în casă discul lui Hruşcă de colinde. Din ce zvonuri aud, se spune că eu colind bine şi atunci am rămas fidel genului acesta de cântare.
Colindul la români şi-a pierdut din specificul tradiţional. Se pierd la români tradiţiile?
Se pierd, dar nu din cauza lui Hruşcă. Durerea mea este că se înstrăinează tineretul de la sat. Am constatat că şi la mine acasă, la Ieud, pe care-l consider leagănul meu de colind, au început să se rărească şi sunt din ce în ce mai puţini colindători. Ţin minte că înainte erau cete de colindători de nu făceai faţă la poarta vecinului. Eu şi în Canada colind, am familii la care mă duc în noaptea de Crăciun. Merg acolo cu ai mei şi primesc la rândul meu colindători.
Când ai ţinut pentru prima dată o chitară în mână şi cum de ai ajuns să cânţi folk?
Eu am făcut Liceul Pedagogic. Am şi profesat, cinci ani, ca învăţător la Borşa, în Maramureş. Era momentul Flacăra atunci şi se asculta cred că de la cel mai mic, până la cel mai mare, folk. Era o modă, o plăcere să asculţi muzica aceea atunci. N-aveam chitară, eu cântam la vioară, plus contrabas, obligat de profesorul de muzică. Un alt coleg mai mare avea o chitară excelentă şi o ţinea după dulap în cabinetul lui. Într-o pauză am pus mâna pe ea. Normal că acesta m-a auzit, mi-a tras şi vreo două după ceafă şi mi-a zis: „Tu pe aia să nu pui mâna, trebuie să-mi ceri mie voie!”, mai ales că era şi foarte scumpă, era adusă din Germania. De la acel coleg am învăţat primele acorduri, uitându-mă la el.
Care dintre cântecele tale îţi este cel mai drag?
Drept să-ţi spun, toate. Însă „Rugăpentru părinţi” rămâne cel de căpătâi, dureros, nu totdeauna pot să-l cânt, pentru că are un tragism, o încărcătură sentimentală şi o sensibilitate aparte.
De ce ai ales să pleci din ţară? Şi de ce Canada?
Eu am plecat în America, chemat de nişte prieteni, să-mi aleg o chitară. Am stat 4 luni, timp în care mi-am ales chitara, o am şi acum, dar am avut posibilitatea să văd şi să fac câteva spectacole. Am avut trei concerte în Canada, atunci a fost primul meu contact cu această ţară. Am văzut frumuseţea ei şi mi-a plăcut. Am revenit peste o jumătate de an. Ştiu că am dormit la cineva şi când am deschis ochii dimineaţa şi m-am uitat pe geam am zis că m-am trezit în Rai. Atât era de frumos: copacii înfloriţi, iarba tăiată, totul ordonat. Dar, motivul principal: în vara lui ’91 am fost oprit de o grupă de mineri. Puteam să o păţesc atunci, cum au păţit-o şi alţii. Dar am avut noroc. S-au legat de pletele mele, nu m-au recunoscut, deşi apărusem pe la televizor. N-am realizat pe moment, dar după câteva ore, când mi-am dat seama de pericolul prin care am trecut, am simţit cum mi se taie picioarele. Şi mi-am dat seama că o să mai dureze starea aceea de lucruri în ţară. Atunci era o perioadă foarte agitată, trebuia să mă căsătoresc, trebuia să-mi fac un cămin şi mă gândeam la ce viitor mă aşteaptă. Aşa am ales să rămân în Canada. Acasă vin pentru că aici am crescut, aici e publicul care m-a ridicat, pe care l-am servit, care mă ajută şi care mă recunoaşte. Aici sunt surorile mele, tatăl meu, prieteni foarte mulţi.
Vorbeşte-mi despre familia ta. Copiii ştiu că s-au născut în Canada. I-ai adus vreodată şi în România?
Amândoi s-au născut în Canada. Ştefănel e botezat acolo. Acum e în clasa a zecea şi are înclinaţii spre muzică, face pian, chitară, începe să-i placă şi să-l intereseze instrumentul. M-aş bucura să mă urmeze, eu i-aş da tot sprijinul. Cea mică, Andra, are numai 6 ani, cântă foarte bine. Acum ce se va întâmpla pe viitor, să vedem. Pe ea am botezat-o în România şi de atunci n-am mai adus-o. La vară preconizăm un concediu mai mare în ţară, pentru că în timpul şcolii şi în perioada aceasta de sărbători e foarte greu să-i iau cu mine.
Care este relaţia ta cu Dumnezeu? Din versurile tale reiese o profundă credinţă. Se datorează acest aspect educaţiei sau aşa simţi tu?
Aşa am fost născut şi crescut în zonă de credinţă, cu frică de păcat şi iubire de Dumnezeu. Părinţii mi-au dat educaţia care a trebuit.Am crescut în spiritul religiei şi al bunei-cuviinţe.