Unul dintre cele mai așteptate evenimente din București, Spotlight, are loc anul acesta în perioada 18 – 21 aprilie, pe Calea Victoriei, între Ateneul Român și Piața Națiunilor Unite.
Conform organizatorilor, ediția din 2019 marchează două evenimente importante – Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București. Ambele evenimente se vor reflecta într-un mod sau altul în tema festivalului din acest an, intitulată EuropeLights.
Ce este Spotlight
Spotlight este un festival al luminii – cel mai mare festival dedicat luminii și tehnologiilor de ultimă generație pentru proiectat lumini. În cadrul festivalului, oamenii sunt invitați să pătrundă într-o lume magică, o lume în care sunetele, luminile și culorile stau la baza atmosferei. Mai mult decât atât, în cadrul festivalului, cele mai importante clădiri din Capitală sunt folosite drept panouri de proiecție pentru lumini și lasere.
Iată un exemplu de proiecție, realizată în cadrul Spotlight 2018, pe Ateneul Român:
Jean-Francois Zurawik, directorul artistic Spotlight 2019, este unul dintre primii oameni din lume care au realizat proiecții de lumini, la scară mare, pe clădiri. El este directorul departamentului de evenimente al Primăriei orașului Lyon, din Franța, și coordonează totodată, din anul 2005, celebrul festival Fete de la Lumieres.
Programul Spotlight 2019
Ediția din 2019 a festivalului Spotlight se va desfășura în mai multe locații, iar cei care vor participa se vor putea bucura atât de proiecții luminoase, cât și de instalații de lumină inedite.
Accesul la toate evenimentele festivalului este gratuit, iar programul complet poate fi accesat aici. Proiecțiile și evenimentele încep la ora 20.00, în fiecare seară și țin până la miezul nopții.
Debutul festivalului, joi, 18 aprilie, a fost marcat de un concert Bob Sinclair. Artistul a declarat că a fost plăcut impresionat de publicul numeros și de atmosfera festivalului, și că nu se aștepta să vadă atât de mulți participanți.
Iată ce alte lucrări și proiecții mai pot fi văzute la Spotlight 2019:
Abstract
Artist: Collectif Coin (FR)
Loc: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Pornind de la ideea că trecerea timpului este o iluzie, cei de la Collectif Coin au imaginat un nou stil de reprezentare vizuală: Abstract, o matrice de triunghiuri, în care fiecare se mișcă de-a lungul axei sale verticale. Într-o buclă de 20 de minute, care combină lumina, sunetul și mișcarea, Abstractîși dezvăluie sursa de inspirație: relativitatea.
WAVE-FIELD
Artist: L4 Studio & Wireframe Studio (CA)
Loc: Muzeul Național de Artă al României
Wave-Field oferă tuturor privitorilor posibilitatea de a interveni participativ asupra spațiului urban. Balansoarul încurajează dezvoltarea relațiilor dintre oameni și consolidează relațiile dintre prieteni și membrii unei familii. Balansoarele Wave-Field sunt luminoase și muzicale, fiecare având propriul temperament și vocabular muzical.
microCOSMOS
Artist: Ygreq Interactive (RO)
Loc: Parcul Bisericii Kretzulescu
Lucrarea este inspirată din fascinația pentru astre ca generatoare de lumină și își propune să cuprindă un fragment din Univers, un obiect care ziua reflectă lumina soarelui, iar noaptea devine sursă de lumină. Titlul are dublă valență, descriind pe de o parte un Cosmos în miniatură, iar pe de altă parte invitând la o privire microscopică asupra lumii interioare a omului. Astfel, interacțiunea particulelor din interiorul structurii oglindește, la nivel simbolic, felul în care particulele de electricitate călătoresc și interacționează în rețeaua neuronală umană.
A SKY FOR ALL
Artist: Livia Zaharia (RO)
Loc: Biserica Kretzulescu
Instalația A Sky for All este realizată de Livia Zaharia, absolventă a Facultăţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Ideea de bază a proiectului este cea a unităţii – sub același cer – indiferent de posibilele divergenţe. Acesta este proiectul câștigător în urma apelului de proiecte pentru tineri artiști „Europa digitală. Europa viitorului”, lansat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul ediției a V-a a Festivalului Spotlight.
ABYSS
Artist: Nicolas Paolozzi / Module (FR)
Loc: Piața Revoluției – Memorialul Renașterii
Abyss este o creatură mistică venită din adâncurile lumii. Lumina și structura ei rafinată sunt alcătuite din patru linii principale, conectate printr-o rețea minuțioasă de cabluri. Nicolas Paolozzi privește spațiul ca pe un ansamblu de interacțiuni, care evoluează în timp. Modulele oferă o experiență unică și imersivă a realității prin designul arhitecturii hibride.
STRATUM
Artist: Chevalvert Studio & Mirage Festival (FR)
Loc: Piața Revoluției – Ansamblul Monumental „Iuliu Maniu”
Stratum este o instalație interactivă ce permite influențarea spațiului printr-un singur gest și crearea unei geografii a mișcării. Gestul este detectat prin leap motion, ce transmite informația mai departe. Interacțiunea este posibilă pentru o singură persoană o dată, dar declanșează lumini și sunete care îi fac părtași și pe ceilalți spectatori.
DISCOBALLS
Artist: 360 Revolution (RO)
Loc: Magazinul Muzica
Trei instalații discoball sunt amplasate într-o secvență paralelă cu Calea Victoriei, proiectând spoturi luminoase pe toate clădirile din zonă și rotindu-se, pe muzică, într-o dinamică ce invită la petrecere.
Dancing stars este un proiect conceput în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, care include jocuri de lumini în tematica ediției de anul acesta a festivalului – EuropeLights.
WHEEL OF TIME
Artist: Les Ateliers Nomad (RO)
Loc: Hotel Novotel & Palatul Telefoanelor
Prin Wheel of Time, privitorii pot naviga vizual atât prin zi și noapte, cât și prin anotimpurile anului, cu ajutorul unei cârme interactive plasate în fața clădirilor care găzduiesc proiecția. Tranzițiile și animațiile sunt controlate în timp real de către privitori, rezultatul fiind compoziții reale și abstracte care urmăresc pulsul naturii.
URBAN PINBALL
Artist: Mindscape Studio (RO)
Loc: Teatrul Odeon
Această instalație multimedia este inspirată din celebrul joc arcadenumit Pinball. Lucrarea este controlată de doi „jucători”, care trebuie să interacționeze unul cu altul și împreună să animeze fațada Teatrului Odeon prin apăsarea a trei butoane luminoase. Urban Pinballeste un joc la dublu care stimulează dialogul și coordonarea între cele două persoane.
LIGHTPONG
Artist: CINETIC (RO)
Loc: Cercul Militar Național
Lightpong are ca punct de plecare jocul pe calculator PONG, faimos în anii 70. Scopul este acela de a transforma mecanismele vechiului joc într-o experiență interactivă. Poate fi jucat de doi jucători, care controlează paletele cu o sursă luminoasă – lanterna telefonului, brelocurile luminoase sau brichetele. Jucătorul care obține primul cinci puncte este declarat câștigător, iar jocul se reia.
GRAND LIGHTS BOULEVARD
Artist: 360 Revolution (RO)
Loc: Grand Hôtel du Boulevard
Grand Hôtel du Boulevard este pus în valoare prin jocuri de lumini. Pe clădirea hotelului, care datează din 1871, logo-ul festivalului Spotlight prinde viață, îmbinând trecutul cu prezentul și amintindu-ne de legăturile strânse cu Europa, care se regăsesc în tema de anul acesta: EuropeLights.
PAVILION
Artist: Sébastien Lefèvre (FR)
Loc: Piața Universității
Pavilion este o structură deschisă – luminoasă și sonoră – care permite accesul publicului în interiorul său. Este un spațiu viu și primitor, o împletire de fire luminoase, suspendate în aer, ca un frunziș de lumini. Instalația, lejeră și dinamică, este cufundată în universul sonor compus special de Yes Soeur.
BeeHive
Artist: One Night Gallery & Mișu Cojocaru (RO)
Loc: Blocul Rosenthal
Pe fațada clădirii, care poate fi asemănată cu structura unui stup, autorii lucrării au creat un centru de lumină, folosindu-se de jocurile și reflexiile fagurelui și ale mierii, peste care sunt suprapuse albinele.
TENSEGRITY
Artist: Aérosculpture / Jean-Pierre David & Christian Thellier (FR)
Loc: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
Șase tuburi fluorescente de cinci metri lungime plutesc în aer, într-un echilibru tensionat. Pentru această lucrare, Jean-Pierre David revizitează principiul tensegrității, în timp ce Christian Thellier reinterpretează digital ezitările electronice ale tubului fluorescent, amândoi relatând, fiecare în felul său, istoria neonului.
LUMINUITS
Artist: La Camaraderie (FR/CA)
Loc: Calea Victoriei 15
O instalație misterioasă și participativă, care devine vizibilă grație luminii declanșate de către participanți. Luminuits sunt personaje timide și discrete, cărora nu le place să atragă atenția. Totuși, există o modalitatea de a le face să apară, și anume luminându-le cu blițul aparatului de fotografiat.
INTRUDE
Artist: Parer Studio (AU)
Loc: Calea Victoriei, intersecție cu Str. Lipscani
Australia, țara natală a Amandei Parer, se confruntă cu o invazie de iepuri, care au devenit o pacoste pentru locuitori. Lucrarea creată de artista australiană este inspirată de această situație problematică, dar și de contrastul cu imaginea idilică a acestei creaturi, mai ales pentru copii. În mod intenționat, Intrude evocă această imagine drăgălașă a iepurelui și recurge la umorul vizual pentru a invita publicul să ia în serios mesajul ecologic al lucrării.
WISH BLOW
Artist: LNLO (FR)
Loc: Banca Națională a României
Închide ochii, pune-ți o dorință… și suflă cu toată puterea! Cu cât sufli mai tare, cu atât cresc șansele să ți se împlinească visele. Ai suficientă forță pentru a lumina toate cele 24 de sfere colorate? LNLO crede în puterea magică a gândirii pozitive: dacă îți pui o dorință, ea se poate împlini. Wish Blow simbolizează puterea speranțelor și a dorințelor noastre și a fost prezentată pentru prima dată la Fête des Lumières – Lyon, în 2018.
BRÂNCUȘI
Artist: Mindscape Studio (RO)
Loc: Palatul CEC
Lucrarea este o interpretare a operei celebrului artist român. Având la bază trei materiale – piatră, lemn și metal –, proiecția realizată de Mindscape Studio – câștigătorii concursului de video mapping de la ediția precedentă Spotlight – ilustrează în mod abstract procesul de transformare a materialului din stare brută în operă de artă, totul în prezența luminii creatoare a artistului.
Absorbed by Light
Artist: Gali May Lucas (UK)
Loc: Muzeul Național de Istorie a României
Care sunt efectele smartphone-ului asupra utilizatorilor săi? Puteți afla luând loc lângă personajele așezate pe bancă. Cum vă simțiți? Personajele din Absorbed by Light sunt concepute de artista britanică Gali May Lucas și realizate de sculptorul Karoline Hinz, stabilită la Berlin.
Lighting Europe
Artist: MotionLab (RO)
Loc: Palatul Loteriei Române
Proiectul Lighting Europe privește atât diversitatea, cât și similitudinile culturale la nivelul țărilor europene. Spațiul virtual deschide un univers fantastic, plin de conexiuni între diverse domenii și teme: poezie, proză, teatru, emoții, culori, muzică, desen, filosofie… traversate, toate, de magie.
Qreator – Creativity on the move
Loc: Aviatorilor 8A
Qreator propune o incursiune curajoasă în evoluția creativității: zece curente artistice de ieri și de azi explorate prin tehnici efervescente de video mapping. Un echilibru vizual perfect între trecut, prezent și viitor.
Proiecțiile vor pune în lumină felul în care arta și urbanul se inspiră reciproc, la fel cum casa Qreator se schimbă neincetat prin influența celor care îi trec zilnic pragul.