A patra ediție a festivalului internațional al luminii de la București, Spotlight începe azi, 12 aprilie, cu un show de proporții în Piața George Enescu. Vedetele spectacolului de deschidere sunt dansatorii Light Balance, finaliști în sezonul 12 al celebrei emisiuni Americas Got Talent.
Zeci de mii de bucureșteni și turiști sunt așteptați astăzi, 12 aprilie, de la ora 20:30 în Piața George Enescu să îi vadă pentru prima dată la București pe dansatorii Light Balance care promit un show spectaculos de dans și lumini în deschiderea festivalului Spotlight.
Una dintre cele mai căutate trupe ale momentului, Light Balance a fost formată în 2012 din coregrafi, programatori, designeri și dansatori ucrainieni. Preocupați să experimenteze în permanență cu noi genuri ale spectacolului de lumini, Light Balance poartă costume speciale, create de mână, după un design unic, compus dintr-o rețea de fire luminiscente care se aprind și se sting în funcție de coregrafie și muzică.
Stilul lor de dans, care sincronizează perfect coregrafia luminilor de pe costume cu ritmul muzicii și mișcările artiștilor, a făcut senzație în Coreea de Sud, Marea Britanie, Germania, Arabia Saudită și China.
În completarea momentului Light Balance, artiștii britanici de la Spark, apariții futuriste cu costume și tobe luminate în LED-uri, interacționează cu publicul într-o reprezentație dinamică de muzică live și efecte de lumină.
Spectacolul din Piața George Enescu se reia la ora 21:45 și, pentru ultima dată, la ora 22:45.
După evenimentul de deschidere, harta instalațiilor Spotlight poate fi explorată zilnic, în perioada 12-15 aprilie, de la ora 20.30 la ora 23.00.
Harta acestei ediții Spotlight este alcătuită din locația centrală a festivalului (Calea Victoriei între BCU și Splaiul Independenței) și din locațiile conexe (Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Palatul Știrbei, Piața Revoluției, Teatrul Național București, Primăria Capitalei și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București).
Printre momentele cele mai așteptate ale festivalului se numără Concursul de video mapping Spotlight de la Palatul CEC. Marele câștigător va fi ales de public prin vot online pe spotlightfestival.ro, iar cei care votează au șansa de a câștiga o cameră video de acțiune.
De neratat la această ediție Spotlight sunt clădirile și monumentele din București care vor fi luminate în premieră cu proiecții spectaculoase: Muzeul Antipa, Palatul Știrbei, Arcul de Triumf, Teatrul Odeon, clădirea Ministerului Afacerilor Interne și Ateneul Român.
În exclusivitate pentru Spotlight, Teatrul Național București și Primăria Municipiului București devin locațiile unor sesiuni de video mapping, iar Piața Universității găzduiește între 12 și 15 aprilie o instalație de lumină și sunet din Israel.
Instalații interactive își așteaptă fanii la Piața Revoluției, Muzeul Național de Artă al României, în fața clădirii BCR din Calea Victoriei și la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Cu noi clădiri și monumente din București incluse în premieră pe harta Spotlight, concursul internațional de video mapping la Palatul CEC și alte 26 de instalații, sesiuni de video mapping și proiecții arhitecturale din 11 țări, Spotlight schimbă pentru patru zile peisajul urban al Capitalei.
Ultima modificare aprilie 12, 2018 12:57 pm