(P) Spotlight, 12-15 aprilie: expoziție gigant de instalații de lumină pe străzile Bucureștiului

.
Cum arată o galerie în aer liber cu lucrări luminoase care pot depăși chiar și 10 metri înălțime, o galerie în care clădirile istorice ilustrează povești animate 3D, în care unele exponate prind viață în prezența vizitatorului, iar spațiul de expoziție depășește 7.000 de metri pătrați? Află răspunsul la cea de-a patra ediție Spotlight - Bucharest International Light Festival, singurul eveniment din Capitală care reinventează în fiecare primăvară peisajul urban prin intermediul artei digitale.

Intitulată „United We Shine”, ediția Spotlight din acest an se desfășoară în perioada 12 – 15 aprilie și aduce la București 27 de instalații de lumină din Europa, Asia și Australia. Locația centrală a festivalului este Calea Victoriei, unde vor avea loc cele mai multe evenimente Spotlight. De la Palatul Telefoanelor, la Cercul Militar Național, Grand Hotel du Boulevard, Blocul Rosenthal sau Muzeul Național de Istorie a României, cele mai frumoase clădiri de pe Calea Victoriei vor fi transformate de iluzii optice spectaculoase create de sesiunile de video mapping, vor găzdui instalații interactive de lumină sau petreceri în aer liber. Pentru că Spotlight adună peste 150.000 de participanți la fiecare ediție, Calea Victoriei devine pietonală între Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței în toate zilele de festival, în intervalul orar 20.30-23.00.

O premieră a ediției Spotlight 2018 este Concursul internațional de video mapping pentru fațada Palatului CEC. Lansat la începutul anului, apelul deschis pentru proiecte a adunat artiști din toată lumea. Șase lucrări de video mapping din Spania, Italia, Rusia, România, Germania și China au fost selectate finaliste și vor fi proiectate în perioada 12-15 aprilie pe fațada Palatului CEC. Câștigătorul concursului Spotlight va fi ales de public prin vot online.

Pentru prima dată la Spotlight, lucrări de artă impresionante vor fi proiectate pe fațadele următoarelor clădiri: Muzeul Antipa, Palatul Știrbei, Arcul de Triumf, Teatrul Odeon, clădirea Ministerului Afacerilor Interne și Ateneul Român. Primăria Municipiului București și Teatrul Național București devin locațiile unor sesiuni de video mapping spectaculoase. În premieră, Piața Universității găzduiește între 12 și 15 aprilie o instalație de lumină și sunet din Israel, iar Direcția Generală de Poliție a Municipiului București devine locația unei instalații interactive din România.

Printre cele mai așteptate momente ale festivalului este spectacolul de deschidere care va fi dat de una dintre cele mai căutate trupe ale momentului, Light Balance din Ucraina. Deveniți cunoscuți publicului din lumea întreagă prin participarea la emisiuni de succes din America și Marea Britanie, dansatorii Light Balance urcă joi, 12 aprilie, de la ora 20.30, pe scena din Piața George Enescu pentru o reprezentație high-tech de dans și lumini.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.30 și se încheie la ora 23.00. Detalii despre program și instalațiile participante la Spotlight 2018 sunt disponibile pe arcub.ro și spotlightfestival.ro. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton