Dacă te-ai săturat de clasicele dansuri de societate sau chiar şi de cele mai „tinereşti”, atunci lărgeşte-ţi un pic orizonturile şi încearcă ceva cu totul nou. 2014 ar trebui să fie un an al experienţelor noi, al îmbrăţişării necunoscutului. Iată câteva idei:
Tir cu arcul
Poţi începe acest sport la orice vârstă, nu ai nevoie decât de determinare. În plus, dacă ai nevoie de putere mai mare de concentrare şi ceva coordonare în plus, tirul cu arcul este potrivit pentru tine. Cele mai multe săli de tir cu arcul oferă cursanţilor echipamente complete, iar tu nu trebuie decât să… te prezinţi.
Scrimă pentru adulţi
Scrima este un sport frumos, poate prea puţin apreciat în România. Nu contează că nu mai eşti copil, deoarece niciodată nu este prea târziu să înveţi ceva nou şi se găsesc numeroase cursuri de scrimă pentru adulţi din care să alegi. Scrima este un sport nobil, care necesită multă concentrare, dar şi disciplină.
Tir sportiv cu talere
Ca să practici tirul cu puşca, trebuie să faci un drum până la cel mai apropiat poligon de trageri. Este unul dintre sporturile mai scumpe, însă este o senzaţie cu totul diferită să tragi cu puşca în ţinte – fie ele statice sau care se mişcă. Indicat este să mergi într-un poligon dotat la standarde înalte, pentru ca siguranţa ta să fie pe primul loc.
Page: 1 2