Social: Cursurile şi vacanţele din noul an şcolar

.

Elevii vor avea 35 de săptămâni de cursuri în noul an şcolar 2012-2013. Prima zi de şcoală va fi luni, 17 septembrie 2012, iar ultima, vineri, 21 iunie 2013. Şcolarii se vor bucura de prima vacanţă în perioada Sărbătorilor de iarnă, între 22 decembrie 2012 şi 13 ianuarie 2013. Dar elevii din învăţământul primar şi prichindeii de grădiniţă, precum şi copiii care urmează anul de pregătire înainte de şcoală, vor mai avea o vacanţă de toamnă, în perioada 29 octombrie-4 noiembrie 2012. Semestrul al doilea va începe pe 14 ianuarie 2013, iar vacanţa de primăvară va fi de numai două săptămâni, între 6 şi 21 aprilie 2013. Înaintea acestei vacanţe, se va desfăşura „Şcoala Altfel”, între 1 şi 5 aprilie 2013, perioadă în care elevii vor fi antrenaţi în activităţi extraşcolare şi vor avea un alt orar. Cursurile vor continua din 22 aprilie până pe 21 iunie 2013, iar vacanţa de vară va dura între 22 iunie şi 8 septembrie 2013.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton