Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”va fi gazda unei expoziţii inedite în luna martie, intitulată The Human Body – Corpul Uman. Iată care sunt cele mai ciudate expoziţii din lume care prezintă cadavre de oameni şi animale.
The Human Body
Expoziţia de la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va începe pe 22 martie şi exponatele sunt cadavre umane prelucrate de specialişti.
Expozitia include peste 200 de exponate – corpuri umane reale, care, prin disectiile la nivelul organelor si tesuturilor ofera o perspectiva unica, tridimensionala, fidela, asupra a ceea ce se afla sub piele, asupra miracolului corpului omenesc si a modului in care acesta functioneaza.
În doar două zile de la punerea lor în vânzare, biletele în avans pentru acest eveniment (cu 20% reducere) s-au epuizat, un adevărat record pentru piața expozițională locală.
Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în orașe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena.
Corpurile umane prezentate în cadrul expoziţiei „The Human Body” au fost donate, în conformitate cu legislaţia chineză, către Dalian Hoffen Bio-technique Laboratory. Corpurile sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale. Institutul cercetează şi dezvoltă tehnica plastinaţiei pentru conservarea corpurilor umane, furnizând exponate şcolilor de medicină, dar şi vizitatorilor muzeelor, în scop educaţional.
Prin plastinaţie, ţesutul uman este conservat definitiv prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat până la nivel celular, şi în mod definitiv. Această tehnică permite prezentarea corpului uman în toată complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv etc. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an.
Citeşte mai multe despre The Human Body – Corpul Uman pe blogul Unica: Jurnal de timp liber
Damien Hirst
Arta lui Damien Hirst este scandaloasă, scârboasă sau pur şi simplu înfiorătoare, dar bogaţii lumii plătesc sume uriaşe pentru a deţine un obiect realizat de ciudatul artist.
Poate cea mai celebră operă a lui este un rechin în formol, pe care Hirst l-a numit „Imposibilitatea fizică a Morţii în Mintea cuiva care încă trăieşte”.
Averea lui Hirst a ajuns la circa 350 milioane de lire sterline, ceea ce înseamnă că ciudăţeniile îşi vor găsi întotdeauna clienţi.
Citeşte mai multe în Inedit: Top 4 artişti ciudaţi şi operele lor bizare
Catacombele capucinilor din Sicilia
Dacă îţi plac mumiile şi vrei să vizitezi cel mai sinistru loc înţesat cu morţi din Europa, trebuie să vizitezi catacombele călugărilor capucini din Sicilia, Italia.
Aici se găsesc peste 8.000 de mumii vechi de câteva secole. Cel mai itneresant lucru este că mumiile călugărilor nu emană niciun fel de miros, în ciuda faptului că multe mumii încă au bucăţi de piele, păr şi chiar ochi. Tot aici găsiţi şi o mumie foarte bine păstrată a unei fetiţe pe nume Rosalia Lombardo.
Citeşte mai multe în Destinaţii inedite: Top 4 locuri incredibile de sub pământ