În situaţii extreme, corpul uman este pus la încercare şi poate supravieţui în cele mai ciudate condiţii. Medicii au profitat uneori de acest lucru şi au efectuat operaţii incredibile pentru a salva membrele unor oameni accidentaţi sau născuţi cu malformaţii. Iată câteva poveşti cu operaţii extreme care le-au salvat viaţa unor oameni bolnavi.Fetiţa cu mâna ataşată de piciorO fetiţă de 10 ani din China a fost accidentată de un tractor şi era să-şi piardă mâna. Doctorii din Zhengzhou au decis, într-un moment de inspiraţie să nu renunţe la braţul fetiţei, ci l-au cusut de piciorul ei drept, până la reducerea edemului şi vindecarea ciotului rămas. Astfel, ambele bucăţi din braţul fetei au avut timp să se vindece, iar legăturile neuronale şi vasele de sânge au putut fi legate la locul lor după trei luni.Fosta miss care şi-a purtat calota craniană în stomacUn accident groaznic era să o ucidă şi pe fosta miss Idaho, Jamie Hilton. Femeia s-a trezit la spital, după un accident la pescuit cu un sfert din calota craniană (oasele mari ale capului) lipsă. Ea a avut un şoc şi mai mare când i s-a spus că bucata din craniu care lipsea este, de fapt, ataşată de propriul stomac. Jamie Hilton a ţinut bucata din craniu în burtă timp de 42 de zile, până creierul femeii s-a mai dezumflat şi pericolul de comă sau moarte s-a redus. Doctorii au reataşat osul la capul femeii la trei lunid e la teribilul accident, iar fosta miss este considerată un miracol pe picioare.Citeşte mai multe despre poveşti miraculoase cu operaţii extreme care au salvat viaţa unor oameni pe pagina următoare! Băiatul cu cancer osos care are piciorul inversDugan Smith juca baseball şi înainte de descoperirea cancerului. După multă chimioterapie, băiatul a trebuit să ia o decizie terifiantă: fie renunţa la întregul picior, fie accepta o operaţie rară şi ciudată, numită rotaţioplastie.Practic, doctorii au îndepărtat coapsa şi genunchiul tânărului şi au reataşat partea de jos a piciorului, cu gamba şi laba piciorului invers şi mai sus. Astfel, Dugan îşi poate folosi glezna pe post de genunchi şi, cu ajutorul unei proteze speciale, joacă din nou baseball, baschet şi practică chiar şi schiatul. Băieţelul care a trebuit să poarte coarne ca să scape de un semn din naştereGeorge Ashman se născuse cu un semn mare şi roşu pe mijlocul frunţii. Părinţii băieţelului de 5 ani au decis că o operaţie ciudată de îndepărtare a petei merită riscul şi astfel copilul a ajuns să poarte ...coarne.El a trebuit să poarte nişte implanrui sub piele, care au fost mărite treptat, pentru a avea destulă piele să acopere porţiunea îndepărtată (cea cu pata).După patru luni în care coarnele au fost umflate treptat şi pielea întinsă, băieţelul a fost operat şi acum nu are decât o cicatrice asemănătoare cu cea a lui Harry Potter pe frunte.