”Am 24 de ani și mi-am ales ultima cravată, pe care o s-o port la înmormântarea mea”

.
Un tânăr de 24 de ani a aflat că este pe moarte și a hotărât să scrie câteva sfaturi pentru cei care au o viață în față. Textul său s-a viralizat imediat.

„Am doar 24 de ani, dar mi-am ales, deja, ultima cravată pe care o voi purta. Este cea pe care o voi purta la înmormântarea mea, în câteva luni de acum înainte. Poate nu se va asorta cu costumul meu, dar cred că este perfectă pentru ocazie.

Diagnosticul de cancer a venit prea târziu pentru mine ca să mă lase să mai sper la o viață lungă, dar mi-am dat seama că cel mai important lucru este să te asiguri că lași această lume un loc mai bun decât era înainte să te naști. Felul în care mi-am trăit viața până acum, existența mea și, mai exact, pierderea ei, nu vor mai conta, pentru că am trăit fără să fac nimic important.
Înainte erau atât de multe lucruri care îmi ocupau mintea. Când am aflat cât timp mai am, lucrurile cu adevărat importante au devenit mai clare. Scriu, deci, asta din motive egoiste. Vreau să dau un sens vieții mele și să împărtășesc cu voi ce am realizat.

1. Nu îți pierde timpul făcând ce nu îți place. Este evident că nu vei obține succesul niciodată. Răbdarea, pasiunea și dedicația vin ușor când iubești ce îți place.

2. Este inutil să îți fie teamă de ce ar putea spune alții. Teama te slăbește și te paralizează. Dacă o lași, poate crește tot mai mare, de la o zi la alta, până când nu îți mai rămâne nimic, decât o carapace. Ascultă-ți vocea interioară și urmeaz-o. Unii oameni ar putea să te considere nebun, dar alții vor crede că ești o legendă.

3. Preia controlul vieții tale. Asumă-ți responsabilitatea pentru lucrurile care ți se întâmplă. Limitează obiceiurile rele și încearcă să ai o viață sănătoasă. Practică un sport care te face fericită. Și cel mai important, nu amâna. Lasă-ți viața să se muleze pe deciziile pe care le iei, nu pe cele pe care nu le iei.

4. Apreciază oamenii din jurul tău. Prietenii și rudele vor fi întotdeauna o resursă infinită de putere și dragoste. Nu te purta ca și cum îi meriți.

Citește și: 10 lucruri pe care o mamă nu ți le va spune niciodată

Este dificil pentru mine să exprim în întregime ce simt în legătură cu împlinirea acestor sarcini simple, dar sper că vei asculta pe cineva care a învățat cât de prețios este timpul. Nu sunt supărat, pentru că am înțeles că ultimele zile din viața mea au devenit însemnate. Regret doar că nu voi fi martor la o mulțime de lucruri care se vor întâmpla. Sper, de asemenea, că războialele din Siria și Ucraina se vor încheia în curând.

Ne pasă atât de mult de sănătatea și integritatea corpului nostru, încât, până murim, nu realizăm că nu este decât o cutie, o cale prin care se livrează personalitatea, gândurile, credințele și intențiile noastre în această lume. Dacă nu se află în cutie nimic care poate schimba lumea, atunci nu contează dacă dispare. Cred că toți avem potențial, dar este nevoie de mult curaj pentru a realiza asta.

Poți trece printr-o viață creată de circumstanțe, în care să pierzi zi după zi, oră după oră, sau poți să lupți pentru lucrurile în care crezi și să scrii povestea vieții tale. Sper că vei face alegerea corectă.

Lasă o urmă în această lume. Încearcă să ai o viață împlinită, indiferent care este definiția ei. Mergi către asta. Locul pe care îl lăsăm în urmă este un loc frumos de joacă, unde totul este posibil. Cu toate acestea, nu trăim pentru totdeauna. Viața noastră este o scânteie pe această planetă minunată, care zboară cu o viteză extraordinară în întunericul infinit al Universului. Bucură-te de timpul tău aici, trăiește-l cu pasiune. Fă-l interesant, fă-l să conteze”, a scris tânărul pe o rețea de socializare.

Textul tău a adunat aproape 5.000 de comentarii și de share-uri.

Sursa foto: Shutterstock.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton