Sfântul Alexandru, supranumit ”protectorul omenirii”, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 august. Acesta este considerat unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și totodată unul dintre cei mai aprigi apărători ai credinței creștine.
La scurtă vreme după marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, creștinii ortodocși îl celebrează pe Sf. Alexandru, pe data de 30 august. Sfântul Alexandru a fost patriarhul Constantinopolului între ani 314 și 337, pe vremea Împăratului Constantin cel Mare.
Sărbătoarea Sfântului Alexandru este ultima sărbătoare a verii și totodată ultima sărbătoare a anului bisericesc, care se încheie pe data de 31 august. Conform canoanelor și a calendarului creștin ortodox, noul an bisericesc începe pe data de 1 septembrie, iar primele mari sărbători din septembrie vor fi Nașterea Maicii Domnului, pe data de 8 septembrie, și Înălțarea Sfintei Cruci, pe data de 14 septembrie.
Cine a fost Sfântul Alexandru
Sfântul Alexandru a trăit în secolul al IV-lea și a fost ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizantului, iar mai apoi a fost numit patriarh în locul acestuia. El s-a născut în Calabria, în anul 239, într-o familie de creștini, părinții lui fiind Gheorghe și Vriena. De mic, el a fost învățat să respecte credința creștină și să se roage pentru mântuire. În acele vremuri tulburi, în care creștinii erau prigoniți și sufereau numeroase nedreptăți, tânărul Alexandru a ales calea pustiei și a trăit câțiva ani departe de lume, doar în post și rugăciune.
Se spune despre Sfântul Ierarh Alexandru că nu a avut parte de multă școală în tinerețe, dar virtuțile sale și credința lui puternică în Dumnezeu l-au făcut cunoscut în lumea monastică și a avut mai mulți prozeliți.
O vreme, a locuit în mănăstirile din Grecia, unde a fost urmat de ucenicii săi Vitalie și Nichifor. De aici, a ajuns în Bizanț, pe timpul în care biserica creștină era condusă de Patriarhul Mitrofan. Acesta ajunsese la o vârstă prea înaintată și l-a numit pe Alexandru episcop și ajutorul său în conducerea bisericii.
icoană pe lemn care arată Sfântul Sinod de la Niceea și pe Arie îngenunchiat după ce a fost excomunicat
Începuturile creștinismului au fost tulburi, religia nu era una unită, iar creștinii se împărțeau în diferite tabere și secte care se îndepărtau de esența învățăturilor lui Iisus Hristos. Unul dintre aceste curente a fost arianismul, la baza căruia stau ideile preotului Arie din Alexandria (250 – 336).
Teologul Arie era de părere că numai Dumnezeu este ființa divină supremă, dar Fiul său nu are aceeași fire, nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferență între „născut” și „creat”, de unde trage concluzia că Fiul îi este inferior.
Împăratul Constantin cel Mare este nevoit să cheme la consfătuire pe mai marii bisericii tocmai pentru a îndrepta toate ereziile și pentru a da o formulă cât mai simplă și unitară tuturor dogmelor. El convoacă primul Sinod de la Niceea în anul 325.
Patriarhul Mitrofan era prea bătrân să participe la Sinod, drept urmare l-a trimis pe Alexandru în locul său, să apere dreapta credință de Arie.
În fața Sfântului Sinod, Arie a continuat să susțină că Fiul lui Dumnezeu nu are aceeși fire divină cu cea a lui Dumnezeu Tatăl, ceea ce îl face să fie inferior. „Fiul, nefiind Dumnezeu adevărat, nu putea să fie decât creatură, chiar dacă cea mai perfectă dintre creaturi. Ceea ce nu reprezintă un impediment pentru ca Tatăl să fie Tată, doar că acesta este părinte pentru o ființă diferită de El. Este adevărat că Fiul este numit Dumnezeu, dar numai într-un sens impropriu: El este bun și înțelept, se bucură de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, în vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. În schimb, existența sa nu se identifică nicidecum cu realitatea divină: El este pentru totdeauna contingent. (…) Mântuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu constă într-o înnoire a naturii lor, săvârșită grație înălțării prin Hristos, a aceleiași naturi umane, ci în oferirea unui model de viață și în revelarea credinței adevărate”, potrivit crestinortodox.ro.
În timpul sinodului, Sfântul Alexandru a fost printre preoții cei mai înverșunați împotriva lui Arie, el a combătut toate argumentele ereticului cu exemple și pilde din învățăturile lui Hristos și a fost în mod deosebit apreciat de Împărat și de ceilalți capi ai bisericii. În urma sinodului, Arie a fost excomunicat și alungat din biserică.
Sfântul Alexandru, patriarh al Bizanțului
După săvârşirea Sinodului, după ce Alexandru s-a întors la Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i că i se apropie sfârşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicând: „După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.
Împăratul Constantin, împreună cu alţi părinţi, au venit să-l vadă pe Sfântul Patriarh Mitrofan, care zăcea pe patul morţii. Când l-au întrebat pe cine îl va binecuvânta să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa, acesta a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfânt”.
Sfântul Alexandru, în calitate de Patriarh, a dus o luptă grea atât cu adepții ereziei ariene, cât și cu filosofii. Se spune că, la o consfătuire cu mai mulți reprezentați ai filosofilor, Sfântul Alexandru i-a poruncit celui mai aprig dintre ei să tacă și să asculte cuvântul Domnului. Ca prin miracol, limba acestuia a fost legată și nu a mai putut rosti niciun cuvânt. Ceilalți filosofi s-au rușinat și au plecat din biserică. Iar cel care a simțit pe pielea lui puterea lui Dumnezeu, s-a aruncat la picioarele patriarhului, limba i s-a dezlegat și a cerut de îndată să fie botezat în spiritul credinței creștine.
După mai mulți ani de la săvârșirea primului Sinod, Arie, cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, l-a convins pe împăratul Constantin cel Mare să-l oblige pe Alexandru să îl reprimească în comunitatea creștină. În ciuda presiunilor, Sfântul Ierarh a refuzat să îl aducă din nou în sânul Bisericii și se spune că s-a închis în catedrala Constantinopolului de la acea vreme pentru a se ruga. Acesta își dorea mai bine să moară decât să fie forțat să refacă comuniunea cu un om care doar se prefăcea că se pocăiește. Se pare că rugile sale au fost ascultate pentru că Arie a murit în drum spre biserică, înainte de a fi reintegrat.
Nu la multă vreme, Sfântul Alexandru s-a ridicat și el la ceruri, la vârsta de 98 de ani.
Când se sărbătorește Sfântul Alexandru
Sfântul Alexandru este pomenit de Biserică pe data de 30 august, în perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie), cunoscută în popor sub denumirea „Între Sântămării”. Ziua nu este consemnată cu o cruce roșie în calendarul creștin ortodox, asemeni Adormirii Maicii Domnului, cea mai importantă sărbătoare creștină a verii.
Se spune că, în momentul în care Fecioara Maria a murit, au avut loc mai multe minuni: orbii şi-au recăpătat vederea, surzii au început să audă, iar ologii şi bolnavii s-au vindecat. De aceea, în această zi, este bine să ne rugăm pentru sănătate, căsătorie, naștere ușoară și vindecări.
Tradiții de Sfântul Alexandru
Această sărbătoare nu este foarte bogată în tradiții și obiceiuri, dar se spune că nu este bine să îți vorbești aproapele de rău în această zi. Ziua Sf. Alexandru vine după o altă zi de mare praznic și anume Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul și este urmată de Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.
Conform tradiției creștine, este bine să mergem la biserică, să ascultăm slujba și povețele preotului și să fim milostivi cu cei mai sărmani. Tot în ziua Sf. Alexandru este bine să dăm dovadă de înțelepciune și să ne împăcăm cu cei care au greșit față de noi. De asemenea, în această zi nu este bine să îți vorbești aproapele de rău, să jignești sau să te gândești la răul altor persoane.
Este, de asemenea, și un prilej de sărbătorire a celor care poartă numele de Alexandru și Alexandra și cărora este bine să le transmite mesaje și felicitări de Sf Alexandru. Peste 2,2 milioane de români poartă numele acestui sfânt, iar în vremurile trecute, nu mai puțin de 22 de domnitori și conducători români au fost botezați cu numele Alexandru.
Numele provine din greacă și înseamnă „a apăra, a proteja”. El provine de la verbul ”alexo” care însemna a proteja în limba greacă și de la particula ”andro” care însemna masculin sau bărbat. Așadar, Alexandru se poate traduce prin bărbatul care apără oamenii, care îi protejează.
Se spune despre persoanele cu acest nume că au o personalitate puternică, de aceea tind mereu să ajungă în poziția de lider. Sunt foarte energice, sociabile, distinse, creative, înzestrate cu un magnetism impresionant. Din aceaste motive, ele sunt imediat îndrăgite de cei din jur. Sunt, de asemenea, sensibile și generoase, pregătite mereu să îi apere pe ceilalți. Pe de altă parte, pot fi încăpățânate, geloase, dornice de libertatea, deprimate, risipitoare și arogante.
Rugăciune către Sfântul Alexandru
Credincioșii care au nevoie de îndrumare, de un gând bun și de o minte luminată, sunt îndemnați să se roage la Sf. Alexandru care îi poate îndruma cu înțelepciune în cele mai grele momente din viață. Îndeosebi, în ziua de 30 august, când biserica îl sărbătorește pe acest sfânt considerat ocrotitorul oamenilor și al credincioșilor, este bine să te rogi la icoana lui și să ceri povață.
„Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limbă filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!”
”O, întru tot lăudat, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al bătrâneților, întreaga înțelepciune a povățuirii tinerilor, povățuitorul pruncilor, lauda a tot poporul și cununa Bisericii, pe tine te lăudăm, căci minunată s-a arătat viața ta pe pământ. Din vremea tinereților tale ai iubit pe Domnul mai mult decât orice pe lume, de împresurările diavolești ai izbăvit pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale și cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor pagani.
Daruieşte-ne vindecări neputințelor noastre, sfinte ierarhe, arată-ne minune dumnezeiască, fericite, nouă, celor ce alergăm la tine cu căldură, izbăveşte-ne de tot necazul și năvălirea. Ca cel ce cu îndrăzneală păzești turma lui Hristos de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți și pe cei ce scapă sub adăpostirea ta ii aperi de navălirea lor, Alexandre preafericite, si pe noi, care suntem înviforați de gânduri și de lucruri necuvioase, izbăvește-ne. Tu esti pastorul cel bun, sfinte ierarhe Alexandre, care turma ta ai povățuit-o către pășune duhovnicească și din izvorul raiului ai adăpat-o pe dânsa, învățând-o să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
O, păstorule prea bun, cu umilința dintru adâncul inimii ne rugăm: auzi-ne pe noi care, aducând aceasta puțină rugăciune din învăpăierea sufletelor noastre, cădem către tine; fii mijlocitor către Prea-milostivul Dumnezeu ca să stingă cugetele viclene ale vrăjmașilor noștri și să ne izbăvească de toată nevoia și necazul care tulbură odihna și liniștea vieții noastre. Amin!