De la sex te poţi abţine, dar de la Twitter ba?

.

De-a lungul unei zile, oamenii simt nevoia fie să facă sex, fie să doarmă, fie să fumeze mult, însă se pot abţine de la aceste impulsuri. Totuşi, un studiu publicat recent în Journal of Psychological Science arată că dorinţa de a intra pe site-urile de socializare este mai greu de ţinut în frâu spre deosebire de celelalte.
Pentru studiu, cercetătorii din Germania le-au dat celor 205 subiecţi, cu vârste între 18 şi 85 de ani, câte un telefon mobil prin care să trimită SMS-uri descriind diferitele impulsuri pe care le simt în anumite momente ale zilei, timp de mai multe zile.
După ce au analizat cele 10.588 de mesaje de la participanţii la studiu, oamenii de ştiinţă au descoperit că în timpul unei zile subiecţii au simţit mai des nevoia să intre pe site-urile de socializare, în special Twitter. Cu toate că până în prezent se credea că oamenii simt mai puternic nevoia să fumeze ţigări sau să consume băuturi alcoolice, studiul a arătat contrariul.
Wilhelm Hofman, cercetătorul care a condus studiul, a afirmat că oamenii simt mai des dorinţa să intre pe site-urile de socializare pentru că sunt mai accesibile şi este mai greu să facă sex, de exemplu, în orice moment al zilei.
Pe de altă parte, un alt specialist compară fumatul şi consumul de băuturi alcoolice cu folosirea site-urilor de socializare: „Media sociale sunt la fel de dăunătoare, forţându-i pe utilizatori să se retragă în propria bulă de statusuri şi mesaje, unde oamenii nu sunt entităţi fizice, ci doar conturi”, a declarat Dave Thier pentru revista Forbes.
Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton