O bunică a decis să scrie o scrisoare emoționantă nepoților ei. Aceștia au ales să o publice pe internet.
”Scumpii mei nepoți,
Lumea asta se schimbă așa de repede și sunt multe lucruri pe care mi le doresc pentru voi. Aș vrea să vă amintiți de hainele pe care vi le croșetam când erați mici și de gemurile pe care le făceam special pentru voi ca să aveți ce mânca dimineața înainte să mergeți la școală.
Sper să învățați smerenia atunci când veți fi umiliți în viață. Să învățați cinstea atunci când veți fi înșelați.
Sper să învățați să vă faceți patul și să spălați vasele după ce mâncați. Și sper ca nimeni să nu vă ofere o mașină atunci când împliniți 18 ani. Sper să vă bateți mereu pentru lucrurile în care credeți.
Sper să împărțiți tot ce aveți cu frații voștri. Sper să îi primiți lângă voi pe cei mai mici când sunt speriați că afară tună și sub pat sunt monștri.
Sper să nu vă alungați frățiorii atunci când o să vrea să meargă cu voi la film. Să-i luați și pe ei.
Sper să ajungeți în fiecare zi sănătoși la școală și să vă simțiți în siguranță în lumea asta.
Sper să nu vă rușinați când mama o să vă îmbrățișeze deși veți fi mari.
Sper ca tata să vă învețe să vă faceți jucării, nu numai să vi le cumpere.
Sper să veniți acasă murdari de noroi și să citiți cărți pe sub plapumă.
Sper să vă juliți genunchii urcând în copaci sau pe un munte, să vă ardeți degetele atunci când învățați să folosiți aragazul sau să lipiți limba de un stâlp înghețat.
Sper să încercați berea, dar să nu vă placă.
Sper ca atunci când un prieten vă oferă droguri să realizați că acel prieten nu este un prieten.
Sper să vă faceți timp să vă vizitați bunicii și să mergeți la mare cu mama și tata.
Sunt doar câteva lucruri pe care le sper pentru voi. Vremuri grele și dezamăgiri, muncă multă și fericire. Eu așa cred că veți învăța să apreciați viața mai mult.”
Sursa foto 123rf
Citește și Era rușinat de pistruii lui, dar bunica lui nu se aștepta la o asemenea reacție