Scotea bani de la un bancomat, când a descoperit un mesaj vechi din Primul Război Mondial pe o bancnotă

.
Claire Carney, o femeie în vârstă de 44 de ani din Norwich, Anglia, a descoperit un mesaj criptat pe o bancnotă de 10 lire sterline, după ce a scos bani de la un bancomat.

Întâmplarea a făcut ca pe bancnota respectivă să apară numele unui soldat care fusese ucis în Primul Război Mondial, John Hodgson, alături de detaliile legate de regiment, dar și vârsta la care a fost ucis.

Curioasă, Claire, de meserie florăreasă, a ajuns acasă și a căutat pe Internet detalii despre soldatul cu pricina și a cerut chiar ajutorul administratorului unui site de profil pentru a afla cât mai multe despre John Hodgson. Așa a aflat că soldatul Hodgons era născut pe 19 decembrie 1894 și a avut un rol remarcabil în timpul războiului.

În anul 1915, brigada lui a mers pe mare către Egipt, apoi au staționat pe insula Lemnos, pe 4 august. Batalionul a ajuns în cele din urmă pe coasta Gallipoli, pe 8 august, dar au fost bombardați, iar acest soldat a dispărut și a fost considerat mort la data de 9 august 1915. Avea doar 21 de ani.

„Rămâne un mister cine i-a scris numele și de ce”, a spus femeia.

Claire Carney are, însă, o ipoteză și crede că mesajul de pe bancnotă reprezintă un omagiu adus soldatului mort în timpul războiului.

 „Poate că persoana care i-a scris numele nu a vrut ca lumea să uite de sacrificiul lui suprem”, a spus Claire.

Potrivit Macclesfieldreflects.org.uk, John Hodgson s-a născut la 18 decembrie 1894, la Macclesfield, și a fost fiul lui Margaret și Albert, un decorator de case de pe strada Albion. Avea șapte frați – Ethel, Esther, Hannah, George, Mary, Harry și Elsie.

Citește și – O bătrânică vizita un muzeu când și-a văzut fotografia pe un jurnal de război. A izbucnit în lacrimi după ce l-a citit

Citește și – A cumpărat un dulap vechi cu o sumă infimă, dar a găsit o adevărată comoară în sertarul lui

Foto – Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton