Sezonul de schi este în toi… în Austria. Nu îţi atârna clăparii în debara prea devreme, mai ai încă multe piste de explorat anul acesta. Mai exact, peste 235 de kilometri de pistă…
…până apropape de 3000 de metri altitudine, pe Silvretta Arena din Ischgl, una din cele mai spectaculoase staţiuni de schi din Austria şi din Europa.
Situată pe valea Paznaun din munţii Tirol, la 1377 metri altitudine, staţiunea Ischgl este o localitate cu 1,500 de locuitori cunoscută ca un adevărat Eldorado al sporturilor de iarnă.
„Relaxează-te. Dacă poţi…” este mottoul locului, pentru că distracţia nu se termină 24 de ore din 24. Poţi avea oricând surpriza unui concert gratuit cu staruri europene în vârful muntelui sau te poţi răsfăţa cu o gustare gurmandă cu specific local, la una din cabanele cochete presărate printre pârtii.
Şi dacă încă mai vrei adrenalină, bucură-te de atmosfera après-ski din localurile vesele ce se aliniază de-a lungul promenadei. De la magazine şi restaurante de calibrul celor din marile metropole la cigar lounges şi cafenele care te vor ţine în picioare până dimineaţă.
Unde stai? Unde mănânci?
Oferta de cabane, restaurante şi terase este variată şi surprinzătoare. Lasă-te convinsă de noul restaurant exclusivist Alpenhaus de pe Idalpe sau de futuristul şi elegantul Salaas, de lângă gara Greitspitz.
În exterior, vei găsi o terasă avantgardistă pentru bronzare şi relaxare. Chiar dacă n-o să-ţi prea vină să te duci la culcare noaptea, Ischgl îţi oferă peste 11.000 de locuri de cazare, fie în hoteluri luxoase şi ultramoderne, fie în case de oaspeţi, apartamente de vacanţă sau mici pensiuni rustice.
Concert Alicia Keys
Evenimentul de top al primăverii este concertul puternicei soliste americane Alicia Keys ce va închide sezonul pe 1 mai 2010. Vocea ei va reverbera la peste 2000 de metri altitudine, căci concertul va avea loc în aer liber şi va fi gratuit pentru cei care au plătit biletul de schi.
Concertul este una din cele mai iubite tradiţii de la Ischgl, iar pe scena Idalp din vârf de munte au urcat de-a lungul anilor Kylie Minogue, Elton John, Sting, Bob Dylan, Tina Turner şi Pink.
Vrei să afli mai multe amănunte sau să îţi faci o rezevare? Intră pe www.ischgl.com.