De la asteroizi şi explozii de raze gamma şi până la revoluţie a roboţilor, cercetătorii, dar şi scriitorii de SF au redat Apocalipsa sub toate formele ei, plauzibile sau fantastice.
Dacă ai crezut că le-ai auzit pe toate, iată o noua teorie posibilă privind sfârşitul lumii, deşi pare incredibilă.
Omenirea ar putea sfârşi asfixiată, dacă algele din ocean care au dus la apariţia oxigenului în atmosferă vor începe să genereze clor.
Este o teoria catastrofală probabilă, potrivit geobiologului Joe Kirschvink, de la Institutul de Tehnologie din California, care a studiat istoria vieţii pe Pământ din antichitate.
Deşi pare un coşmar de groază demn de un SF, cercetătorul explică fenomenul plecând de la forma primordială a Planetei noastre.
Aşa cum se ştie, Terra s-a format cu 4,5 miliarde de ani în urmă, iar timp de 2 miliarde de ani atmosfera planetei a fost formată preponderent din metan şi alte gaze cu efect de seră, lipsa oxigenului făcând imposibilă viaţa.
Însă, în urmă cu circa 2,35 miliarde de ani, organisme unicelulare numite cianobacterii – cunoscute şi ca alge verzi-albastre -, au început să degaje în atmosferă oxigen. Astfel, ca rezultat al procesului de fotosinteza, cianobacteriile au început să elibereze oxigenul din moleculele de apă (H2O).
Oamenii nu şi-au explicat însă de ce, dintr-o dată, microorganismele au început să funcţioneze, producând oxigen, astfel că teoria lui Kirschvink ia în calcul posibilitatea ca aceleaşi cianobacterii să înceapă să elibereze gaz asfixiant, cum este clorul, ceea ce ar produce asfixierea omenirii, explică Kirschvink, potrivit io9.com.
Astfel, Apocalipsa ar putea fi provocată de algele marine.
Citeşte aici despre scenariile fataliste care se pot adeveri.