În urma unor sesizări cu privire la vânzarea biletelor pentru evenimentele Eurovision 2019, televiziunea publică israeliană, KAN, a decis să oprească orice acțiune de acest fel pentru investigații. Și poliția statului Israel a demarat o anchetă.
La o oră de când s-au pus în vânzare, biletele pentru Eurovision 2019 au fost epuizate. Atât televiziunea publică israeliană, KAN, cât și poliția investighează posibilele nereguli cu privire la vânzare, după ce au fost raportate mai multe nereguli, conform news.ro.
Până nu se va stabili ce se întâmplă, televiziunea a transmis că vânzarea de bilete a fost oprită pe termen nelimitat.
„Supervizorii noștri au identificat o încercare de a interveni în procesul de vânzare” au transmis reprezentanții televiziunii publice, specificând faptul că sute de bilete care reprezintă cele mai bune locuri au fost vândute către oficiali media şi din sport, şi nu publicului larg, „în contradicţie cu instrucţiunile KAN”.
Ministrul de Securitate internă, Gilad Erdan, a cerut poliției să deschidă o anchetă cu privire la revânzarea biletelor pentru Eurovision 2019, după ce a primit informații că în mediul online se vindeau bilete cu preţuri de două sau trei ori mai mari.
„Nu este posibil ca un eveniment istoric şi aşteptat să fie o sărbătoare să fie folosit de infractori pentru a mânji faţa statului Israel. Am cerut poliţiei să acţioneze împotriva speculei cu orice mijloace disponibile”, a spus acesta.
Biletele pentru finala Eurovision 2019 costă, în medie, 100 de dolari. În total, există 4000 de bilete pentru publicul general și 3000 de bilete pentru European Broadcasting Union. A doua sesiune de vânzări se va deschide în luna aprilie.
Scandalul vine după ce Ucraina s-a retras din competiția muzicală internațională ce va avea loc la Tel Aviv în luna mai.
Sursă foto: Facebook